Festivalul Internațional „Marile serate muzicale ale Bucureștiului”

Artiști din șapte țări vor participa, în perioada 9-12 iulie, la Festivalul Internațional „Marile serate muzicale ale Bucureștiului”, prima ediție, care se va desfășura la Teatrul Odeon din Capitală.

 Potrivit unui comunicat al Teatrului Odeon, remis Agerpres, la eveniment vor participa Bruno Canino și Luisa Sello (Italia), Vladimir Mendelssohn (Olanda), Takashi Shimizu și Tetsuro Miyoshi (Japonia), Dominique De Williencourt, Michel și Nicolas Bourdoncle (Franța), Mario Hossen (Bulgaria), Horia Văcărescu (Anglia), Anton Niculescu, Andrei Licăreț, Ana­Maria Marian și Marian Movileanu (România).Festivalul, organizat de Fundația Euterpe în parteneriat cu Teatrul Odeon, este condus de violoncelistul român Anton Niculescu, solist concertist ce și­a petrecut o bună parte a carierei la Scala din Milano.

„Mă bucur că, după organizarea a patru ediții pilot la Brașov, am reușit să multiplicăm acest festival și să îl facem accesibil și bucureștenilor. Implicarea unor instrumentiști celebri de pe tot mapamondul este exemplară și face să sporească diversitatea cultural­muzicală de care are parte orașul, anul acesta. Vă invit cu drag la un maraton regal de muzică camerală de cel mai înalt nivel”, a declarat Anton Niculescu, directorul Festivalului „Marile serate muzicale ale Bucureștiului”, citat în comunicat.

Evenimentul, organizat cu sprijnul Primăriei Municipiului București, cuprinde patru concerte camerale, prezentate de regizorul Cristian Mihăilescu, ce se vor desfășura zilnic, de la ora 19,30, în sala mare a Teatrului Odeon.

Potrivit sursei citate, repertoriul pe care festivalul îl propune marelui public este unul „special”, din programele concertelor nelipsind lucrări „celebre, rar auzite pe scenele românești”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.