Avion militar prăbușit în Sumatra, 30 de morți

0

Cel puțin 30 de persoane și-au pierdut viața după ce un avion militar indonezian s-a prăbușit marți într-o zonă rezidențială din orașul Medan, în nordul insulei Sumatra, și a fost cuprins de flăcări, a declarat un purtător de cuvânt al armatei, informează Reuters.

Potrivit unei surse militare, avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, peste un hotel și mai multe case.

Avionul de tip Hercules C-130 a fost distrus în urma prăbușirii în orașul Medan, a informat Metro TV, care a precizat că la bordul avionului s-ar fi aflat 13 persoane, însă pentru moment informația nu a putut fi verificată.

‘Potrivit ultimelor informații, ar fi murit 30 de persoane. Numărul victimelor ar putea fi mai mare’, a declarat Hisar Turnip, un purtător de cuvânt al agenției indoneziene pentru operațiuni de salvare. Nu se știe pentru moment câte dintre victime s-ar fi aflat în avion și câte la sol.

Avionul s-a prăbușit la câteva minute după ce a decolat de la o bază aeriană din orașul Medan cu destinația Natuna, o insulă vecină.

Potrivit mass-media, pilotul ar fi cerut să revină la bază din cauza unor probleme tehnice.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.