Grecia nu renunță la Referendum

Premierul grec Alexis Tsipras sfidează din nou partenerii europeni. Într-un discurs susţinut miercuri după-amiază, Tsipras a spus că solicitările creditorilor internaţionali sunt inacceptabile şi că Grecia vrea un acord care să convină ambelor părţi. De aceea, guvernul grec va merge mai departe cu referendumul de duminică, unde grecii decid dacă sunt de acord cu solicitările creditorilor străini. Deşi a sfătuit populaţia să voteze nu la plebiscit, Tsipras spune că nu vrea să scoată Grecia din zona euro şi rămâne la masa negocierilor. Între timp, situaţia devine dramatică. În ţara încep să se instaleze teama şi haosul.

Scene de haos în Atena, unde, în prima zi de incapacitate de plată, s-au înmulţit furturile. Capitala elenă este blindată, iar poliţia a împânzit oraşul şi asigură paza băncilor mai ales.

Alte scene dramatice au ca protagonişti sute de bătrâni disperaţi, care s-au călcat în picioare ca să îşi poată primi cei 120 de euro, plafonul stabilit de guvern pentru pensionari. O mie de bănci au fost deschise pentru bătrânii fără carduri bancare.

Dacă până ieri, pe insulele greceşti lucrurile erau sub control, acum situaţia începe să se schimbe. Unii hotelieri nu mai acceptă plata cu cardul, iar alţii se plâng deja că pierd turişti.

Băncile rămân închise până săptămâna viitoare şi se vor redeschide în prima zi după referendum. Pentru greci, a fost impusă o limită de 60 de euro pe zi la retragerile de la ATM-uri.

Agenţiile de turism au dat asigurări că vacanţele românilor nu vor fi afectate de criză. Turiştii care merg în concedii în Grecia au fost sfătuiţi să îşi ia la ei suficienţi bani lichizi pentru a evita neplăcerile.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.