Marian Oprișan, reales președinte al UNCJR

0

Marian Oprișan a fost reales, miercuri, în funcția de președinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), în cadrul Adunării Generale a Uniunii, care se desfășoară la Palatul Parlamentului, au declarat, pentru AGERPRES, surse participante la reuniune.

Astfel, Marian Oprișan a fost ales cu 26 de voturi, iar contracandidatul său, Ciprian Dobre, președintele CJ Mureș — propus de PNL — a primit 8 voturi favorabile. Un vot a fost declarat nul.

Marian Oprișan, a declarat că organele judiciare din România ar trebui să aibă dreptul să cenzureze legalitatea și nu oportunitatea deciziei administrative atât în plan guvernamental, cât și în plan local, pentru că decizia de oportunitate nu poate să o cenzureze decât electoratul.

„Deci, de la deciziile, decretele emise de președintele țării, de la hotărârile de guvern și ordinele miniștrilor, până la hotărârile consiliilor locale și consiliilor județene, trebuie să interzicem strict, prin lege, că nu poate niciun organ judiciar al statului să cenzureze decizia de oportunitate. Și cred că de aici vine îngrijorarea unora dintre funcționarii publici, care s-au trezit că semnând documente legale, din acest punct de vedere au trebuit, ulterior, să dea explicații, a afirmat Oprișan, la Palatul Parlamentului, răspunzând unei întrebări pe această temă.

El a adăugat că sunt foarte multe articole neconstituționale în cele două coduri, iar legea Curții de Conturi are lacunele ei.

„Din acest punct de vedere trebuie făcută o analiză cât se poate de clară, în așa fel ca această situație să fie deblocată”, a afirmat acesta.

Cât privește activitatea desfășurată de DNA, Oprișan a susținut că activitatea acestei direcții trebuie să funcționeze, pentru că DNA-ul este o instituție necesară.

„Cei care fură de la comunitate trebuie să meargă la închisoare, fără doar și poate din acest punct de vedere. Eu cred că colegii mei nu sunt îngrijorați din această cauză. Ceea ce, în schimb, trebuie discutat în mod public cu Consiliul Superior al Magistraturii, cu Ministerul Public, cu Parlamentul țării, cu toate celelalte componente ale sistemului de justiție, este legat de până unde merge cenzura privind legalitatea. Pentru că noi vorbim despre legalitate, iar organele judiciare din România trebuie să aibă dreptul, pe bună dreptate, să cenzureze legalitatea nu oportunitatea deciziei administrative atât în plan guvernamental, cât și în plan local, cât și în planul președintelui țării”, a menționat Oprișan, prezent la reuniunea UNCJR.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.