Iohannis: Situaţia din Grecia ne va afecta pe toţi

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România va fi afectată dacă nu se rezolvă criza din Grecia.

„În ceea ce priveşte Grecia, nu trebuie să ne facem niciun fel de iluzie. Dacă criza continuă şi nu se găseşte o soluţie, atunci situaţia dificilă în care va intra Grecia ne va afecta pe toţi, România, UE, NATO. Sigur, în grade diferite (…) Nu cred că cineva este atât de naiv încât să creadă că ieşirea Greciei din zona euro nu ar afecta pe toată lumea”, a spus preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului a completat că „este important să se caute în continuare căi pentru a atenua criza şi pentru a găsi soluţii de ieşire din criză”.

Negocierile dintre autorităţile de la Atena şi creditorii internaţionali, respectiv Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi FMI, au eşuat, iar discuţiile pentru un nou program de finanţare vor fi reluate după referendumul din 5 iulie. În lipsa finanţării internaţionale, Grecia nu a plătit o rată de 1,54 miliarde de euro scadentă pe 30 iunie.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.