Băsescu acuză: Partidele se finanțează cu bani negri!

Fostul președinte, Traian Băsescu, a declarat vineri, că nu există niciun partid curat, făcând referire la finanțarea candidaților din timpul campaniei electorale.

Acesta a mai spus, într-un interviu acordat gandul.info, că în campania sa s-au folosit 18,5 milioane RON, dar nu știa că Dorin Cocoș a adus bani.

”Nu există partid care să fie curat. Candidaţii nu preau au fost cei care s-au ocupat de finanţare. Are responsabilitatea morală, că nu era desprins de realităţi. Toate partidele se finanţează cu bani negri. Campania mea din 2009, la care domnul Cocoş spune că a contribuit. Am văzut declaraţia că a finanţat parte din campania mea în 2009. M-am uitat în Monitorul Oficial, campania electorală din 2009 a costat 18,8 milioane RON, deci peste 4 milioane de euro. Mă uitam la campania din anul acesta, a costat jumătate din campania din 2009, puteţi crede? Cred că a fost cea mai scumpă campanie. Lucrurile sunt putrede şi ar trebui să avem un moment zero: Fraţilor, ce a fost până acum a fost o mizerie, de acum nu. Ori punctul zero, ori merg toţi la puşcărie, nu selectiv. Să nu utilizăm un mediu în care toate partidele sunt păcătoase. Ori la toţi, ori… pe rând, pe toţi.  Sunt două categorii care nu trebuie să facă pe inchizitorii: politicienii şi jurnaliştii” , a declarat fostul șef al statului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.