Sechestru pe mașinile de lux ale lui Dinu Patriciu

0

Fiica lui Dinu Patriciu, Ana, a obţinut o primă victorie în războiul cu mama sa vitregă. La cererea sa, judecătorii au pus sechestru pe toate mașinile de lux ale tatălui său, informează România TV. Astfel, Dana Patriciu nu va putea să vândă automobilele până la stabilirea exactă a moştenitorilor.

La câteva luni de la moartea lui Dinu Patriciu, scandalul dintre femeile din viaţa afaceristului capătă noi proporţii. Ana Patriciu, fiica omului de afaceri, nu renunţă la lupta începută imediat după decesul tatălui ei: nu vrea ca Dana Patriciu să pună mâna pe averea familiei.

Scandalul dintre fiica lui Dinu Patriciu, Ana, şi Dana, fosta soţie a omului de afaceri, este unul cunoscut. Magistraţii de la Judecătoria Sectorului 5 au cerut, la solicitarea Danei Patriciu, ca fiica afaceristului şi Melanie Chen, fosta parteneră de viaţă, să fie cercetate pentru furt. Pe de altă parte, Ana încearcă din răsputeri să pună sechestru pe toată averea familiei.

Imediat după ce Dana Patriciu a scos la vânzare două maşini de colecţie care i-au aparţinut omului de afaceri, Ana Patriciu a luat foc. S-a prezentat la Tribunalul Bucureşti şi le-a cerut magistraţilor să pună sechestru pe toată averea familiei. Pentru moment, a reuşit să oprească vânzarea celor două maşini estimate la 200.000 de euro şi aşteaptă în perioada următoare o decizie cu privire la celelalte bunuri.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.