Câțiva foști premieri eleni au votat „DA” la referendum

0

Câțiva foști prim-miniștri eleni, toți partizani ai unui „da” la referendumul din Grecia, au votat duminică la primele ore ale dimineții în favoarea propunerii de acord formulată de creditorii internaționali ai țării, informează EFE.

Unul dintre primii care au votat la Atena a fost fostul șef de guvern social-democrat Georgios Papandreou, care a votat la scurt timp după deschiderea circumscripțiilor electorale, la ora locală 07:00 (04:00 GMT). Papandreou a subliniat necesitatea ca Grecia să rămână în „inima” Europei și a susținut că țara sa are nevoie de schimbări profunde, care presupun un sprijin din partea partenerilor săi. Doar când se vor fi încheiat aceste schimbări, Grecia „va putea spune ‘nu’ planurilor de salvare și va putea fi independentă”, a spus Papandreou la ieșirea de la vot.

Printre primii la vot a fost și ex-premierul conservator Kostas Karamanlis, care nu a făcut declarații la ieșirea de la urne.

Un alt fost prim-ministru care a venit devreme la vot a fost conservatorul Antonis Samaras, care a votat în circumscripția sa din localitatea Pilos, în sudul Peloponesului. „Astăzi, grecii decid soarta țării noastre. Dacă votăm ‘da’ în Grecia votăm ‘da’ pentru Europa”, a spus liderul partidului Noua Democrație, după ce și-a depus votul.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.