O tânără a dispărut de la Cabana Omu

O tânără în vârstă de 19 ani, angajată a unei cabane, a dispărut în Munţii Bucegi. Colegii ei spun că fata a ieşit duminică seara să ducă gunoiul şi nu s-a mai întors.

O angajată a Cabanei Omu, din Munţii Bucegi, a dispărut de la duminică seară, în jurul orei 21. Lipsa acesteia a fost sesizată de ceilalţi angajaţi, care au alertat Salvamontul. Din declaraţiile angajaţilor cabanei, tânăra dispărută a ieşit să ducă coşul de gunoi, dar apoi nu s-a mai întors, relatează Romaniatv.net.

Aceasta era îmbrăcată cu haine de casă şi încălţată cu o pereche de papuci, ceea ce face improbabil faptul ca ea să fi coborât în staţiune. Salvamontul din Munţii Bucegi o caută pe fată şi la această oră.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.