Schimb dur de replici între Tsipras și liderii de grup ai PE

0

Premierul grec Alexis Tsipras a dat asigurări miercuri în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg că va înainta noi propuneri de reformă în această săptămână pentru a-și asigura un acord de finanțare cu creditorii ce ar permite menținerea Greciei în zona euro, relatează Reuters.

Primit cu urale de colegii de stânga, dar și de eurodeputații de extremă dreapta anti-UE, prim-ministrul elen a spus că este hotărât să rezolve problemele guvernării proaste din ultimii ani, dar și să diminueze inegalitățile tot mai mari cauzate de cei cinci ani de austeritate impusă de creditori.

„Vreau să vă asigur că, dincolo de criză, vom continua angajamentele privind reformele”, a spus Tsipras în PE, la o zi după ce liderii din zona euro, reuniți la Bruxelles, i-au înaintat un nou termen limită, până duminică, pentru a accepta condițiile noului plan de salvare.

„Cerem un acord cu vecinii noștri. Dar unul care să ne ofere un semnal că suntem pe o bază durabilă spre ieșirea din criză, care să demonstreze că există lumină la capătul tunelului. Obiectivul nostru principal trebuie să fie combaterea șomajului și încurajarea antreprenoriatului”, a afirmat el.

Discursul său a venit după intervenția în plenul PE a președintelui Consiliului European, Donald Tusk. „Realitatea este că mai avem doar patru zile la dispoziție pentru a ajunge la un acord final. Până acum am evitat să vorbesc despre termene limită, dar trebuie să o spun clar că termenul limită este sfârșitul acestei săptămâni”, a spus Tusk.

După discursul de 12 minute al premierului elen, au urmat intervențiile liderilor grupurilor politice din PE, unde unii eurosceptici au salutat victoria lui Tsipras la referendum afișând pancarte pe care era scris ‘OXI’ — ‘NU’ în greacă—, răspunsul electoratului elen la condițiile propuse anterior de creditorii internaționali ai Atenei pentru un nou plan de salvare.

Eurodeputatul german Manfred Weber, liderul PPE, cel mai mare grup din PE, și-a atras deopotrivă huiduieli și urale prin atacarea eșecului guvernului elen în cele cinci luni de la alegeri în a propune reforme. El l-a acuzat pe Tsipras că păcălește electoratul elen, că distruge încrederea în Europa și că îi insultă pe alți lideri.

„De la extrema-stângă și extrema-dreaptă primiți multe aplauze. Extremiștii Europei vă aplaudă”, a spus Weber.

Fostul premier belgian Guy Verhofstadt, liderul liberalilor din PE, a fost aplaudat după ce i-a cerut lui Tsipras să-și respecte promisiunile de a elimina privilegiile care au sugrumat economia Greciei.

Tsipras părea că își ia notițe în timp ce Verhofstadt vorbea despre o astfel de listă de măsuri care include privatizarea băncilor, liberalizarea accesului la unele profesii sau eliminarea tratamentelor speciale pentru magnații din domeniul naval, armată și Biserica Ortodoxă.

„Alegerea pe care o aveți de făcut este foarte simplă. Cum vreți să rămâneți în istorie?”, a spus Verhofstadt, precizând că marea majoritate a grecilor vor să rămână la euro. „Ca un accident electoral care și-a sărăcit și mai mult poporul? Sau vreți să rămâneți în istorie, domnule Tsipras, ca un adevărat reformator revoluționar?”, a adăugat el.

Britanicul Nigel Farage, liderul UKIP, partid anti-UE, a spus că criza din Grecia nu a făcut decât să confirme clivajul dintre economiile din nordul și cele din sudul Europei care a făcut ca euro și Uniunea Europeană să fie nefezabile.

„Proiectul european începe de fapt să moară”, a spus Farage, adresându-se lui Tsipras. „Sincer, dacă aveți curajul, ar trebui să conduceți poporul elen afară din zona euro cu capul sus”, a adăugat liderul UKIP.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.