Băncile din Grecia rămân închise până luni
Băncile din Grecia, închise de la 28 iunie, nu se vor redeschide până luni, a făcut cunoscut miercuri o sursă din cadrul Ministerului elen de Finanțe, în timp ce guvernul a fost somat de creditorii țării să prezinte un nou plan de reforme, transmite AFP.
De la închiderea băncilor, grecii au putut retrage numai 60 de euro zilnic, o limită impusă pentru a evita lipsa de lichidități. Ministerul de Finanțe de la Atena anunțase marți că băncile se vor redeschide „progresiv” până la sfârșitul săptămânii, informează Agerpres.
La rândul său, directoarea generală a Fondului Monetar Internațional , Christine Lagarde, a afirmat miercuri că o restructurare a datoriei Greciei este „necesară” și a dat asigurări că rămâne „angajată” pentru găsirea unei soluții la criza din această țară, transmite AFP.
Atena, care solicită o reducere a masivei sale datorii, a promis miercuri să prezinte un nou program de reforme „credibile”, ca răspuns la ultimatumul lansat de liderii europeni. Fără să se exprime direct asupra acestor propuneri, directoarea generală a FMI a vorbit despre „evoluții importante” și a atras atenția că Grecia face față unei „crize acute ce trebuie rezolvate”.