Partidul M10, înregistrat la Tribunal

0

Tribunalul București a dispus, ca instanță de fond, acordarea personalității juridice partidului M10, formațiune condusă de europarlamentarul Monica Macovei, și înregistrarea acestuia în Registrul partidelor politice, potrivit unui comunicat transmis joi Agerpres.

„Mulțumim tuturor celor care au făcut posibil acest prim pas, începând cu militanții și susținătorii care au strâns semnături și pun suflet în construcția M10. M10 există pentru a oferi o alternativă la sistemul transpartinic corupt. Suntem, din acest punct de vedere, un partid anti-sistem. Cei care vor o alternativă la clasa politică expirată au acum un partener și un sprijin: M10 există pentru ei”, se arată în comunicatul formațiunii.

Potrivit sursei citate, M10 s-a născut „din mobilizare civică în jurul candidaturii independente a Monicăi Macovei la Președinție” și duce mai departe acest spirit.

„Credem în merit, muncă, modestie, normalitate. Detestăm populismul și dublul discurs. Suntem un partid reformist: vrem reforma profundă a României. Nu propunem nimic șocant, milităm pentru ce e firesc: o țară prosperă, cinstită, nepoluată, în care să trăim decent și cu plăcere”, se susține în comunicat.

Totodată, reprezentanții M10 reafirmă că își propun să reformeze „administrația ineficientă, învățământul și sănătatea dominate de precaritate”.

„Ne luptăm ca lucrurile să fie privite de jos în sus, de la oameni și comunități înspre binele comun. Nu mai acceptăm privilegii pentru nimeni, ci vrem să creăm șanse pentru fiecare om din această țară. Contăm pe toți oamenii decenți și onești; contați pe noi! Nu ne lăsăm și nu vă lăsăm”, se precizează în comunicatul formațiunii conduse de Monica Macovei.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.