Șumudică, mulțumit de lotul Astrei pentru următorul sezon

Antrenorul principal al echipei de fotbal Astra Giurgiu, Marius Șumudică, a declarat joi, la prima conferință de presă din deschiderea noului sezon, că dispune de un lot foarte bun, a luptat pentru menținerea celor care au făcut ceva pentru echipă, iar dintre toți, căpitanul Constantin Budescu este cel mai bun jucător pe care l-a antrenat până în acest moment.

”Mă bucur că l-am păstrat pe Budescu, că am păstrat jucători de anul trecut pentru că sunt jucători care au făcut ceva pentru clubul ăsta și au demonstrat că pot juca la un nivel înalt. Acum, că l-am luat și pe Teixeira, sper să fie un plus, sunt jucători de valoare. Căpitanul echipei pentru mine este mâna dreaptă din vestiar și, fără să îl laud, este cel mai bun jucător pe care l-am antrenat vreodată în cariera mea. În general, trebuie să respecți oamenii, iar el este pentru mine, din punct de vedere fotbalistic, cel mai bun jucător pe care l-am antrenat până în momentul de față, fără să se supere ceilalți. Ca talent și ca muncă eu nu am mai întâlnit un așa jucător și, din punctul ăsta de vedere, sunt mândru că l-am adus aici, mai departe el trebuie să demonstreze că va rămâne același om și va ajuta echipa”, a declarat Marius Șumudică, informează Agerpres.

El spune că în aceste condiții, cu un lot foarte bun la Astra Giurgiu, nu se vor da la o parte de la câștigarea oricărui meci și de la câștigarea de trofee.

Astra va debuta vineri în noul sezon al Ligii I, de la ora 21,00, cu Concordia Chiajna.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.