Vanghelie, eliberat din arest preventiv

Marian Vanghelie a fost eliberat din arestul preventiv după aproape 5 luni. El va sta în arest la domiciliu. Vizibil schimbat şi tras la faţă, Vanghelie a spus că arestul a fost o experienţă de viaţă şi că nu a făcut niciun denunţ. Iubita lui, Oana Mizil, l-a aşteptat cu o îmbrăţişare.

Marian Vanghelie a ieşit din arest. Vizibil schimbat de lunile de puşcărie, Marian Vanghelie a vorbit despre ce a făcut în această perioadă, informează România TV. „Mă simt putin mai echilibrat. Mai echilibrat in sensul ca am facut un remember asupra greselilor pe care le-am facut, dar in sensul cel mai bun”, a declarat Marian Vanghelie. Fostul primar al sectorului 5 susţine că nu a turnat pe nimeni în faţa procurorilor.

„Am tinut foarte mult sa ies cu demnitate din aceasta cladire. Sunt foarte multe persoane care m-au ajutat şi mulţumesc inclusiv ambasadelor care au fost alături de mine şi am cerut sprijin pentru că la un moment dat nu mai ştiam de mine, nu mă mai regăseam. Si tuturor ONG-urilor din societatea civila care au fost alături de mine”, a mai spus Marian Vanghelie.

Iubita lui, Oana Mizil, l-a aşteptat cu o îmbrăţisare. Luna viitoare ea va aduce pe lume o fetiţă. Dosarul lui Marian Vanghelie a fost trimis în judecată. Fostul primar este acuzat luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani. Prejudiciul în dosarul său este de 90 de milioane de euro.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.