Filială a ICR, deschisă la Beijing

Secretarul de stat pentru analiză politică și relația cu Parlamentul, Radu Podgorean, a participat marți la deschiderea Institutului Cultural Român (ICR) de la Beijing, cel de-al 18-lea deschis în străinătate și primul din Asia, informează un comunicat de presă remis Agerpres de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Potrivit sursei citate, Podgorean a subliniat în discursul său că deschiderea ICR de la Beijing este „un moment cu o semnificație remarcabilă în ansamblul relațiilor româno-chineze și un deschizător de drum pentru diversificarea și consolidarea acestor legături, prin promovarea diplomației culturale, componentă esențială a diplomației moderne”, informează Agerpres.

Pe de altă parte, prezent la eveniment, președintele ICR, Radu Boroianu, a afirmat că institutul deschis la Beijing va face cunoscută excelența românească în noile domenii ale culturii în sens larg și va avea, astfel, un rol strategic în rețeaua institutelor culturale românești din străinătate.

„La eveniment au participat reprezentanți ai Ministerului Culturii și Ministerului Afacerilor Externe din R. P. Chineză, ai autorităților locale și ai mediului academic, inclusiv experți chinezi în limba și literatura română, ziariști. Programul manifestării a inclus alocuțiuni susținute de oficialii român și chinez, mesajul președintelui ICR, vernisajul expoziției de grafică și tapiserie Tradiție și Modernitate semnată de Mircia Dumitrescu și Anna Maria Orban”, adaugă MAE.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.