Predoiu îl critică dur pe Ponta

Share:

Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu susține că situația premierului Victor Ponta este „un handicap” pentru imaginea țării în Europa.

„Situația prim-ministrului Victor Ponta este un handicap pentru imaginea României în Europa și buna cooperare cu partenerii noștri europeni în toate domeniile, plecând de la investiții și terminând cu programe de consolidare instituțională și de construcție a proiectului european. Există o mare îngrijorare la nivelul cercurilor de afaceri europene cu privire la mersul României pe calea reformelor atât timp cât în fruntea Guvernului se află un premier acuzat de fapte de corupție. Aici nu este o chestiune personală, o bătălie politică între partide sau persoane, ci este o problemă de stat pe care România o are”, a spus Cătălin Predoiu, într-o conferință de presă, informează Agerpres.

Potrivit acestuia, președintele Klaus Iohannis performează singura „reprezentare onorabilă” la nivel de stat în Europa. „Premierul este un handicap și acesta se manifestă nu numai în planul relațiilor economice, ci și în alte programe, cum este cel al dosarului Schengen. Ceea ce spun acum a fost confirmat ieri, printr-o declarație venită chiar din partea unui membru marcant al Guvernului. Vicepremierul Gabriel Oprea a confirmat că este o problemă pentru România situația în care se află Ponta”, a afirmat Predoiu.

În opinia sa, Guvernul nu mai funcționează. „Ministerele nu mai funcționează, reformele nu avansează nici în domeniul companiilor de stat, nici în cel al reformei administrației, iar acest lucru poate pune în pericol și stabilitatea economică și investițiile în România și viitorul Cod fiscal care ar trebui să intre în vigoare de la anul”, a declarat Predoiu.

El a spus ca o lege de importanța noului Cod fiscal nu poate fi aplicată prin ea însăși, dacă nu sunt luate măsuri de pregătire, iar tăierea investițiilor publice, lipsa reformei companiilor de stat pun în pericol aplicarea noilor reglementări.

„Îi cerem premierului un program de măsuri concrete de reformă a companiilor de stat. Nu putem sta cu un Guvern care nu funcționează, cu un Executiv care este preocupat doar de cariera personală a premierului. Țara trebuie guvernată și la ora aceasta nu este”, a adăugat prim-vicepreședintele PNL.

La rândul său, președintele grupului Popularilor Europeni din Parlamentul European, Manfred Weber, a opinat că premierul Ponta „nu mai este un partener credibil” în Europa.

„La nivel european România în momentul de față este reprezentată de președintele Iohannis, întrucât premierul Ponta nu mai este un partener credibil pentru nimeni din Europa. În alte state membre ale Uniunii Europene ar fi de neconceput ca premierul să fie sub ancheta autorităților”, a declarat Manfred Weber.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.