Scandal-monstru la Spitalul Județean Galați
Acuzaţii grave la adresa personalului medical din Spitalul Judeţean Galaţi. O femeie acuză că soţul ei a murit cu zile după ce a căzut în baie în timp ce era internat pentru alte afecţiuni, dar nu i s-au acordat niciun fel de îngrijiri medicale. Mai mult, susţine femeia, bărbatul a fost externat, iar două zile mai târziu a murit. Acum văduva cere dreptate, iar poliţiştii au deschis o anchetă.
Bărbatul în vârstă de 57 de ani se internase la secţia oncologie a spitalului din Galaţi din cauza unei tumori. Suferise o intervenţie chirurgicală şi se mişca greoi. A căzut în baia salonului şi s-ar fi lovit la cap. Soţia lui susţine că a fost externat a doua zi fără să i se facă niciun consult după căzătură. „A zis că să îl iau acasă că este agitat, luaţi-l aşa… Când am ajuns acasă şi l-am dezbrăcat era tot vânat aşa şi la cap că se cunoştea, vorba aia…”, susţine catinca Ionescu, soţia bărbatului.
Acasă i s-a făcut rău, iar omul a fost adus de urgenţă la spital unde un neurochirurg a decis să îl opereze fără întârziere.”L-am adus de urgenţă, i-a făcut un tomograf şi a văzut că are sânge în creier, un hematom, şi l-a operat de urgenţă. Mi-a spus domnul doctor: Nu i se trage hematomul de la tumoare, de la căzătura asta „, a mai spus femeia.
În ciuda intervenţiei chirurgicale, omul s-a stins la câteva ore după operaţie.
Rudele acuza acum personalul medical de neglijenţă. Spitalul a demarat o anchetă internă, iar poliţiştii alta, pentru moarte suspectă.