Grupul Ikea cumpără 33.600 de hectare de pădure în România

Grupul Ikea – prin subsidiara sa din România – a cumpărat 33.600 de hectare de pădure, România devenind astfel prima țară în care grupul va realiza legătura între resursa de lemn sustenabilă aflată în proprietate, producția prin intermediul relației directe cu furnizorii locali și produsele finite din magazine, a anunțat, joi, într-un comunicat de presă, grupul Ikea.

Proprietatea cumpărată este localizată în centrul și nord-estul României, cu o concentrare mai mică în nord-vest. Prin această investiție realizată prin subsidiara Ikea Resource Independence (IRI) Investments SRL România, grupul suedez își consolidează poziția în țara noastră. Deoarece tranzacția este recent finalizată, prioritatea în această perioadă este punerea bazelor noii organizații, IRI Investments SRL, precum și administrarea pădurilor într-un mod sustenabil, informează Agerpres.

‘Ikea Group a decis să investească în operațiuni forestiere. Această decizie ne facilitează accesul la materie primă lemnoasă administrată sustenabil și sprijină viziunea noastră de a pune la dispoziția consumatorilor produse de calitate la prețuri accesibile. Investiția în păduri este și o modalitate de a ne diversifica activele. Suntem bucuroși să anunțăm extinderea investiției noastre în activități forestiere în România, o țară importantă pentru producția noastră de piese de mobilier. Prin această achiziție, România devine prima țară în care Ikea Group își va administra propriile operațiuni forestiere și ne-am propus să fim un exemplu de management sustenabil al pădurilor’, a declarat Frederik de Jong, Chairman of the Board, IRI Investments SRL România, adăugând că toate pădurile în care Grupul va investi vor fi certificate FSC (Forestry Stewardship Council) cât mai curând posibil.

Ikea Group a investit până în prezent 1,5 miliarde de euro în energie regenerabilă, iar această nouă investiție realizată în România se încadrează în strategia Grupului de a investi în păduri administrate sustenabil.

‘Strategia generală a Ikea Group are între obiective să asigure acces pe termen lung la resurse regenerabile care sunt importante pentru lanțul de producție Ikea, cum ar fi energia regenerabilă, lemnul și biomaterialele. Până acum, Ikea Group a investit peste 1,5 miliarde de euro în energie regenerabilă — energie eoliană și panouri solare. Această nouă investiție se încadrează în strategia Ikea Group de a investi în păduri administrate sustenabil, aflate în piețe importante pentru dezvoltarea grupului, în Europa și în afara ei. România este o piață de creștere sigură, cu potențial bun pentru dezvoltare. Analizăm și alte piețe pentru potențiale investiții”, a spus Krister Mattsson, Board member IRI Investments Group, Regatul Țărilor de Jos.

La rândul său, Violeta Neniță, Purchasing Operations Manager South East Europe IKEA Purchasing, a sublinit că Ikea Group colaborează în România cu peste 20 de furnizori, care produc în principal canapele, fotolii, mese, scaune, articole pentru copii si produse de ceramică. „Mai mult de 14.000 de persoane lucrează pentru furnizorii noștri din România, iar valoarea produselor achiziționate de Ikea Group din România a crescut la peste 400 de milioane de euro pe an. Avem colaborări de peste 15 ani cu furnizorii noștri actuali, perioadă în care cei mai mulți dintre ei și-au mărit vânzările și și-au îmbunătățit semnificativ capacitățile de producție”, a subliniat Neniță.

Divizia de retail a IKEA Group este reprezentată în România printr-un magazin, deschis în București în 2007, iar de curând a fost achiziționat un teren pentru cel de-al doilea magazin.

IKEA Group are 323 de magazine în 28 de țări. La acestea se adaugă mai mult de 45 de magazine operate în sistem de franciză. Ikea Group a înregistrat 716 milioane de vizitatori în perioada septembrie 2013 — septembrie 2014 și 1,5 miliarde de utilizatori ai site-ului www.IKEA.com.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.