Kelemen Hunor, despre un acord între Iohannis și Ponta

0

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, că un acord între preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta, prin care şeful statului să se oblige să numească un alt premier din coaliţia actuală ar fi imposibil.

 Ponta a afirmat că şi-ar da demisia de la şefia Guvernului, dacă următorul premier ar fi tot din coaliţie şi dacă ar exista în prealabil un acord în acest sens, semnat cu preşedintele Klaus Iohannis, el menţionând totodată că vrea să-şi ducă mandatul la bun sfârşit.

Kelemen Hunor crede că o astfel de înţelegere nu ar fi posibilă: „În ceea ce priveşte o înţelegere, eu cred că e un pic forţată această idee. Eu nu cred că cineva va face o astfel de înţelegere nici cu premierul, nici cu altcineva, fiindcă asta ar însemna să faci înţelegeri peste Constituţie. Dacă premierul îşi dă demisia, sigur, mingea va ajunge în curtea preşedintelui Iohannis şi el este responsabil, conform Constituţiei, să propună un premier, să vină eventual o coaliţie cu o propunere, care nu-l obligă pe preşedintele Iohannis să propună persoana respectivă. Dar aici, o înţelegere şi mai ales o înţelegere scrisă nu cred că este posibilă, dar este o idee, ce să vă spun…”.
Ce efecte are rămânerea lui Victor Ponta în fruntea Guvernului asupra Executivului şi a României?

„Dacă ne uităm doar ce scrie presa internaţională şi dacă vorbim de România şi dacă vorbim de alte state şi alţi politicieni, lucrurile sunt foarte clare. Sigur, au spus şi alţii, am spus şi noi, am spus şi eu, are de suferit imaginea Guvernului, imaginea României. Culmea este că din punct de vedere economic, lucrurile au început să meargă nu spun extrem de bine, dar cât de cât spre bine. Există o creştere economică, există o speranţă mult mai mare din punct de vedere economic decât acum doi-trei ani, dar lucrurile nu se leagă. Totuşi, pierde din popularitate PSD, pierde din popularitate premierul. Imaginea României are de suferit, fără discuţii”, spune liderul UDMR, la RFI.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.