Legea unică a salarizării ar putea fi întârziată

Share:

Legea unică a salarizării, anunţată de Guvern pentru toamna acestui an, ar putea fi întârziată de trimiterea Codului Fiscal în Parlament, pentru reanaliză, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care speră că aceasta va „suferi” cât mai puţin.

„Este într-adevăr un alt motiv care este afectat de această întârziere, categoric, pentru că nu este un impact mic aplicarea legii salarizării, iar modul în care o vom aplica, de când, în câte etape, în câte tranşe – pentru că nu putem aplica legea salarizării într-un singur moment, pentru că impactul este foarte mare – dar toate acestea aveau o logică în aplicare”, a afirmat ministrul la Palatul Victoria, întrebat dacă legea salarizării ar putea fi întârziată în noile condiţii, relatează Romaniatv.net.

El şi-a exprimat însă speranţa că, deşi anumite proiecte vor fi afectate, „vor suferi” cât mai puţin.
„Cum şi prim-ministrul a precizat foarte clar, al doilea obiectiv important pentru Guvern era Legea salarizării în a doua parte a acestui an. Desigur, toate acestea vor suferi, sperăm noi, cât mai puţin, dar din păcate există un efect”, a mai spus Teodorovici.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.