Ziua Aviației Române, sărbătorită în toată țara
Statul Major al Forțelor Aeriene organizează manifestări dedicate Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene, în toate unitățile militare din subordine.
Sâmbătă, la Baza 90 Transport Aerian „Gheorghe Bănciulescu” de la Otopeni are loc Ziua Porților Deschise, ocazie cu care vizitatorii pot asista la evoluția elicopterelor IAR-330 Puma și aeronavelor C-27J Spartan, C-130 Hercules, Antonov AN-30 și IAR-99 Șoim.
Ziua Porților Deschise este sâmbătă și pe Aerodromul Giarmata, din județul Timiș, unde vor evolua elicoptere IAR-330 Puma, avioane de luptă MiG-21 LanceR și aeronave de transport C-27J Spartan.
Duminică, 19 iulie, între orele 9,00 — 10,00, la București, va avea loc o ceremonie militară și religioasă cu depuneri de coroane de flori, în memoria eroilor aviatori, la Monumentul Eroilor Aerului din Piața Aviatorilor.
Pe timpul ceremoniei vor evolua aeronave militare de tip IAR-330 Puma, IAK-52, C-27J Spartan, Antonov AN-30, IAR-99 Șoim și MiG-21 LanceR, dar și aeronave aparținând Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Aeroclubului României, Școlii Superioare de Aviație Civilă și companiei TAROM.
De la ora 10,30, și la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii va fi Ziua Porților Deschise, prilej cu care vor avea loc zboruri demonstrative cu aeronave civile și militare, exerciții aeriene tactice cu MiG-21 LanceR, IAR-330 Puma, IAR-99 Șoim, IAR-316B și C-27J Spartan, lansări de parașutiști și va fi organizată o expoziție de aeronave.
Tot duminică, între orele 10,00 — 17,00, va fi Ziua Porților Deschise și la Muzeul Național al Aviației Române din București, unde pot fi admirate materiale semnificative ale istoriei aeronauticii românești: avioane militare, stații de radiolocație, tehnică de artilerie antiaeriană și rachete sol-aer, machete, uniforme, decorații și documente de arhivă.
Pe 20 iulie, odată cu prăznuirea Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al temerarilor zborului, se sărbătorește Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene.