Ponta, despre eșuarea proiectului Comarnic-Brașov

0

Premierul Victor Ponta a declarat marți că proiectul Comarnic-Brașov a eșuat „din cauza lipsei unui acord politic” pentru că, fiind vorba despre o investiție majoră, trebuia să se bazeze pe un acord.

„Proiectul Comarnic-Brașov a eșuat din cauza lipsei unui acord politic pentru că, fiind vorba despre o investiție majoră, ca orice lucru mare, care durează mult, trebuie să se bazeze pe un acord. Populismul și demagogia a distrus acest proiect care, de altfel, era bun pentru România pentru că nu se făcea din banii noștri direct. Așa, este în SEAP, proiectul din buget, însă va trebui să încapă în cheltuielile bugetare concesiunea în care statul contribuie cu cel mult 49%, este ‘off balance’. Acesta era marele avantaj. Dar, acum, lucrurile sunt consumate și nu este prima dată când, din demagogie și populism, omorâm proiecte importante. Important este să avem câștigători, să se apuce de treabă pe bani din buget”, a declarat Victor Ponta, la conferința de presă organizată cu ocazia lansării spre dezbatere publică a Strategiei Naționale în Domeniul Achizițiilor Publice pentru perioada 2015-2020, precum și două proiecte din noul cadru legislativ, informează Agerpres.

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) organizează licitație pentru proiectarea și execuția sectoarelor Comarnic — Predeal și Predeal — Cristian, precum și a drumului de legătură, de pe tronsonul Comarnic-Brașov, valoarea estimată a contractului variind între 316,69 milioane de lei și 380,03 milioane de lei, fără TVA, potrivit unui anunț postat pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP) în data de 16 iulie.

Pentru atribuirea contractului intitulat ‘Proiectare și execuție Autostrada București — Brașov, Tronson Comarnic-Brașov, Lot 1: sector Comarnic — Predeal, km 111+300 — km 115+300; Lot 2: sector Predeal — Cristian, km 162+300 — km 168+600 și Drum de Legătură’ va fi organizată licitație deschisă, iar criteriul va fi prețul cel mai scăzut.

În cazul Lotului 1: sector Comarnic — Predeal, km 111+300 — km 115+300, valoarea estimată a contractului este de 166,86 milioane de lei, fără TVA, și include și suma de 7,77 milioane de lei, fără TVA, reprezentând cheltuieli diverse și neprevăzute în cuantum de 5% (din valoarea estimată fără organizarea de șantier).

„Autoritatea contractantă optează pentru achiziționarea ulterioară de noi lucrări și/sau servicii similare în conformitate cu prevederile art. 122 lit. j din OUG nr. 34/2006 de la ofertantul a cărui ofertă va fi declarată câștigătoare în cadrul prezentei proceduri de achiziție publică în cuantum de 20%, respectiv 33.371.182 lei, fără TVA. Valoarea estimată totală (incluzând și achiziționarea ulterioară de noi lucrări și/sau servicii similare): 200.227.091 lei fără TVA”, se menționează în anunțul CNADNR.

Valoarea estimată a contractului pentru Lot 2: sector Predeal — Cristian, km 162+300 — km 168+600 și Drum de Legătură este de 149,84 milioane de lei fără TVA și include și suma de 7,004 milioane de lei, fără TVA, reprezentând cheltuieli diverse și neprevăzute în cuantum de 5% (din valoarea estimată fără organizarea de șantier).

„Autoritatea contractantă optează pentru achiziționarea ulterioară de noi lucrări și/sau servicii similare în conformitate cu prevederile art. 122 lit. j din OUG nr. 34/2006 de la ofertantul a cărui ofertă va fi declarată câștigătoare în cadrul prezentei proceduri de achiziție publică în cuantum de 20%, respectiv: 29.967.441 lei, fără TVA. Valoarea estimată totală (incluzând și achiziționarea ulterioară de noi lucrări și/sau servicii similare): 179.804.645 lei, fără TVA”, potrivit anunțului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.