Stațiunea Băile Tușnad, supranumită și „Mica Elveție”

În cheile Oltului, la o altitudine de 650m, la poalele munţilor acoperiţi cu brazi se află Oraşul Băile Tuşnad. Localitatea situată în partea sudică a Depresiunii Ciucului, între munţii Harghita şi Bodoc, este cea mai mică staţiune balneară din ţară, fiind cunoscută până astăzi ca “Mica Elveţie”. Înconjurată de brazi seculari, stațiunea beneficiază de aer curat, ozonizat, bogat în aerosoli și ioni negativi și de un climat subalpin. Temperatura medie anuală este de 8 °C (iulie 17,5 °C, ianuarie -7 °C) și ierni reci, nebulozitate redusă.

Data cea mai probabilă pentru fondarea staţiunii este anul 1842. Vindecarea miraculoasă a unui fiu de cioban a atras atenţia asupra efectului terapeutic a apelor minerale, după care sa pus bazele unei societăţi pe acţiuni în vederea exploatării staţiunii în anul 1845.

Despre apele minerale din zona tușnadului există dovezi scrise încă din sec XVIII, în care se menționează existența unor izvoare de ape minerale cu efecte curative folosite de către localnicii satelor din apropiere. Denumită “Perla Ardealului”, Tușnadul este una dntre cele mai frumoase așezări balneare din țara noastră. Activitatea balneară în Băile Tușnad se desfășoară încă de la jumătatea secolului XIX. Prima bază de tratament de la Băile Tușnad a fost realizat după proiectele lui Bela Kuklai și s-a finalizat în anul 1890, sub denumirea “Ștefania” (mai târziu “Sfânta Ana”). Cu ocazia revoluţiei din anul 1849 staţiunea este distrusă, reconstrucţia începe abia în 1852. Numele Băile Tuşnad apare în 1861. În anul 1968, Băile Tușnad a fost declarat oraș turistic, fiind declarată în același an și staţiune de renume europeană.

Staţiunea cu diverse izvoare de ape minerale, mezotermale şi mofete este recomandat pentru tratamentul bolilor cardio vasculare, urinare şi a sistemului nervos. Există 44 izvoare naturale şi foraje din care în prezent sunt utilizate 6 izvoare naturale, din care patru (Izv. Stănescu, Apor, Ileana şi Mikes) pentru cură externă. Prin cura internă se pot trata afecţiuni digestive, gastrite hipoacide, precum si hepato-colecistite cronice, boli metabolice şi neuro endocrine. Prin cura externă băile sunt recomandate în afecţiuni cardiovasculare, tulburări circulare, reumatice si nevroză astenică sau de suprasolicitare, bolile ale aparatului locomotor.

Staţiunea dispune de bază de tratament, unde se efectuează băi carbogazoase calde, aplicaţii cu parafină, hidroterapii şi fizioterapii, gimnastică medicală, electroterapie. Complexul este dotat cu 40 de vane şi poate cura 800 de pacienţi pe zi. Bazinul în aer liber este alimentat de apele Izvorului Băilor.

Climatul subalpin, aerul puternic ozonat, bogat în aerosoli şi ioni negativi fac ca staţiunea să dispună de un bioclimat tonic, favorabil reconfortării psihice. Localitatea este accesibilă pe DN 12, sau pe linia CF 400 Bucureşti-Deda.

Împrejurimi și atracții turistice

  • Lacul Sfânta Ana (950 m) situat la 2 km sud-est de stațiune, lac de origine vulcanică, unicat în Europa Centrală și de Est.
  • Lacul „Tinovul Mohos” (1056 m) situat lângă Lacul Sfânta Ana, declarat rezervație naturală, adăpostește specii rare de plante;
  • Miercurea Ciuc (30 km): Cetatea Miko: muzeul etnografic;
  • Biserica franciscană barocă din Sumuleu (35 km) care deține una din cele mai rare instalații de orgă din Ardeal;
  • Lacul Roșu (115 km) cel mai mare baraj natural din România; Defileul râului Olt, Stânca Șoimilor (848 m), Siculeni – monumentul secuilor;
  • Toplita: mănăstire otodoxă Sf. Prooroc Ilie (1847);
  • Carta: cetate țărănească fortificată;
  • Odorheiul Secuiesc: cetate medievală ce datează din sec XVI;
  • Lazarea: “Movila Tătarilor” și castelul Contelui Lazăr;
  • Sfântu Gheorghe, Muzeul Național Secuiesc, Muzeul de Artă, Biserica Reformată, în stil gotic (sec XIV);
  • Balvanyos – Ruinele cetătii Balvanyos, Cimitirul păsărilor (prăpastie cu emanații de hydrogen sulfurat) din Balvanyos;
  • Cheile Varghișului – Poiana Narciselor (monument al naturii).
  • Biborteni – Localitate cu izvoare de apa minerala.

Sărbători folclorice

Festivalul Cântecului, dansului și portului popular din Balvanyos, anual în luna iunie;

Festivalul Folcloric de la cetatea Ica – Comuna Cernat, anual în iulie;

Alaiul mascat – Comuna Cernat, anual în luna decembrie.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.