„Grădina din Cărți”, la Grădina Botanică

„Grădina din Cărți”, un spațiu dedicat lecturii și studiului, un loc unde elevii și studenții pot veni să citească, să studieze pentru examene sau să lucreze împreună pentru proiecte în echipă, va fi inaugurat sâmbătă la Grădina Botanică din București.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor remis Agerpres evenimentul va avea loc începând cu ora 10,30, în continuare urmând să fie organizate, de la ora 11,00, workshopuri, dar și un concurs foto — participanții își vor face un selfie cu o carte în Grădina din Cărți și apoi o vor posta pe facebook cu tag-ul #GradinaDinCarti. Câștigătorii vor primi unul dintre cele cinci stickere de perete reprezentând un arbore cu spații pentru fotografii.

Duminică, între orele 10,00 și 16,00, vor fi reluate atât workshopurile, cât și concursul foto. Concursul foto se va desfășura în perioada 25-29 iulie, anunțarea rezultatelor având loc pe 30 iulie.

„Grădina din Cărți” este un proiect derulat de Asociația Team Work în parteneriat cu Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universității din București.

Proiectul este finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România prin Programul Spații Verzi, componenta Spații Verzi Urbane, precum și prin contribuții ale comunității bucureștene sub forma donațiilor directe în Grădina Botanică sau pe BursaBinelui.ro. Grădina din Cărți este cel de-al treilea spațiu amenajat de Asociația Team Work pe parcursul parteneriatului început în 2006 cu Grădina Botanică București.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.