Pesediștii, atac dur la Gorghiu după „scandalul Ioțcu”

0

Senatorul PSD Liviu Pop, ministru delegat pentru dialog social, îi solicită co-președintelui PNL Alina Gorghiu să exprime public poziția liberalilor cu privire la ancheta DNA în cazul conducerii CJ Arad și să ceară scuze arădenilor pentru că au fost conduși de „un asemenea președinte la Consiliul Județean, precum Nicolae Ioțcu, un lider al PNL prins în flagrant primind mită”.

„Așa cum ne-a obișnuit de ceva vreme, co-președintele PNL Alina Gorghiu se ascunde atunci când trebuie să își asume «bubele negre» din partid. (…)

Ghidându-se după principiul «tăcerea e de aur», domnișoara Gorghiu speră să salveze ce se mai poate din imaginea PNL-ului, șifonată serios de scandalurile de corupție în care sunt implicați unii dintre membrii formațiunii. Și pentru că tăcerea nu poate fi în acest caz decât una complice, îi solicit domnișoarei Gorghiu să ne spună care este poziția PNL vis-a-vis de ceea ce s-a întâmplat la CJ Arad, dacă are cunoștințe și despre alți aleși ai PNL care fac astfel de fapte, să le dezvăluie numele, pentru că nu putem cheltui bani publici în acest mod”, afirmă senatorul PSD într-un comunicat de presă.

La rândul său, Dorel Căprar, președintele PSD Arad, afirmă, într-un comunicat remis sâmbătă presei, că organizația pe care o conduce „a atras atenția în repetate rânduri, cu exemple și argumente, asupra unor suspiciuni grave de corupție în administrația locală controlată de PDL, redenumit PNL, la Consiliul Județean Arad, Primăria Arad și în alte administrații locale”, scrie Agerpres.

„Nu vreau să comentez drama personală a unui om, fie el și adversar politic, pe care l-am criticat în numeroase situații și căruia i-am cerut recent demisia.

Nicolae Ioțcu beneficiază la dreptul de apărare și prezumția de nevinovăție, însă vreau să trag un nou semnal de alarmă asupra unui sistem profund corupt conceput de PDL, rebotezat PNL, care trăiește pe spatele unei populații sărace.

Dacă acuzațiile de luare de mită se confirmă și în măsura în care se vor prezenta date concludente, credem că PNL Arad trebuie să își asume pe deplin responsabilitatea și să facă un mare pas în spate”, afirmă liderul PSD Arad.

Căprar își exprimă, totodată, speranța că „instituțiile abilitate vor verifica foarte atent și activitatea Primăriei Arad, unde sunt numeroase semne de întrebare asupra corectitudinii alocării banilor publici și a modului în care se fac achizițiile publice”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.