Pesediștii din Iași îl vor pe Nichita în fruntea filialei județene

Liderii unor organizaţii PSD din Iaşi i-au cerut lui Gheorghe Nichita, pus sub control judiciar în dosarul în care este acuzat că îşi spiona fosta iubită cu ajutorul poliţiei locale, să renunţe la autosuspendarea de la conducerea PSD Iaşi pentru ca activitatea filialei judeţene „să reintre în normal”.

 Nichita s-a întâlnit, vineri, cu şefii de organizaţii PSD din zona Paşcani şi mai mulţi participanţi la întrunire i-au cerut primarului suspendat al municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, să revină în fruntea filialei judeţene, după decizia sa de autosuspendare, de la începutul lunii mai.”Vineri a avut loc o întâlnire informală în comuna Tătăruşi, la care s-au discutat aspecte ce ţin de situaţia politică atât la nivel central, cât şi la nivelul organizaţiei judeţene.

La întâlnire, au participat zeci de primari, preşedintele interimar al organizaţiei Iaşi, lideri ai organizaţiilor de femei, tineret, parlamentari, precum şi domnul Gheorghe Nichita. Mai mulţi participanţi i-au cerut domnului Nichita să renunţe la autosuspendare pentru ca activitatea organizaţiei judeţene să reintre în normalitate”, a declarat vicepreşedintele PSD Iaşi, Cristian Stanciu.

Edlul Iaşului, Gheorghe Nichita, a anunţat în 7 mai că se autosuspendă din toate funcţiile politice deţinute, până la clarificarea situaţiei sale juridice, el precizând că a luat decizia în urma unei discuţii cu Victor Ponta.

Surse din PSD Iaşi susţin că, după alegerea lui Liviu Dragnea la şefia PSD, Nichita le-ar fi spus unor colegi de filială că ar vrea să revină la conducerea organizaţiei ieşene a social-democraţilor. În prezent, organizaţia este condusă de Victorel Lupu, un apropiat al lui Nichita.

Aceleaşi surse au mai precizat că Gheorghe Nichita nu exclude nici varianta candidaturii sale la alegerile locale de anul viitor, dar că nu este decis dacă va candida la funcţia de primar sau pe listele PSD pentru Consiliul Judeţean.

Primarul suspendat al Iaşiului este cercetat sub control judiciar în dosarul în care este acuzat că îi folosea pe angajaţii Poliţiei Locale pentru a o urmări pe fosta sa iubită.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.