Ponta, în baston la sediul PSD

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la sediul PSD, unde s-a întors pentru ședința coaliției de guvernare, că se sprijină într-un baston întrucât a fost certat de medic, după ce l-a văzut la televizor, în prima parte a zilei, la BPN al partidului, fără cârje.

Întrebat înaintea de şedinţa PSD dacă foloseşte acum bastonul în locul cârjelor, premierul a răspuns: „Da, da. M-a văzut medicul la televizor fără cârje și m-a certat”, a afirmat Ponta.

Premierul s-a întors la sediul PSD pentru ședința coaliției de guvernare sprijinindu-se într-un baston, după ce dimineața a venit la reuniunea BPN fără cârje.

Ponta va merge din nou, miercuri, în Turcia, la un control medical, potrivit unor surse politice citate de România TV. Întrebat luni dacă va face un nou control medical, prim-ministrul a refuzat să precizeze o dată anume: ” O să vă anunţ. Sigur că fac control, fac recuperare”

Premierul Victor Ponta a venit, luni, la şedinţa BPN al PSD, fără să se sprijine pe cârje, spunând că i s-a luat o greutate de pe umeri şi poată să meargă mai uşor, refuzând să precizeze când va pleca în Turcia, pentru o nouă intervenţie medicală.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.