Spitalele din București vor fi reabilitate

0

Spitalele și clinicile aflate în administrarea Primăriei Capitalei vor fi reabilitate. Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București vrea să încheie un acord-cadru pe o perioadă de patru ani pentru realizarea lucrărilor de reabilitare și reparații la cele 25 de unități sanitare și imobile aflate în administrarea sa. Valoarea maximă a investiției este estimată la 26,4 milioane euro.

În funcție de necesități, în primul an de derulare a acordului – cadru vor fi încheiate trei contracte, în al doilea an – 9 contracte, în al treilea an – 9 contracte, iar în ultimul an – patru contracte. Durata celui mai mare contract subsecvent va fi de 4 luni, potrivit b365.ro.

Valoarea totală estimată a acordului-cadru este cuprinsă între 29 milioane lei (6,6 milioane euro) și 116 milioane lei (26,4 milioane euro). Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 26 august 2015.

LISTA SPITALELOR ȘI IMOBILELOR ADMINISTRATE DE ASSMB

– Spitalul Clinic „Sf. Maria”

– Spitalul Clinic Filantropia

– Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială „Prof. Dr. Dan Teodorescu”

– Spitalul Clinic de Neurologie „Carol Davila”

– Spitalul Clinic Colentina

– Spitalul Dr. I Cantacuzino

– Spitalul de Ortopedie Traumatologie și TBC Osteoarticular Foișor

– Centrul de Boli Reumatismale „Dr. I. Stoia”

– Spitalul de Pneumoftiziologie „Sf. Ștefan”

– Spitalul „Nicolae Malaxa”

– Spitalul de Copii „Dr. V. Gomoiu”

– Spitalul de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș”

– Spitalul Colțea

– Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca”

– Spitalul „Dr. Th. Burghele”

– Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „Prof.dr. Panait Sârbu”

– Centrul de Recuperare Neuromotorie Panduri

– Spitalul de Psihiatrie „Prof.dr. Alexandru Obregia”

– Spitalul „Sf. Stelian”

– Spitalul de Psihiatrie Titan ” Dr. Constantin Gorgos”

– Ambulatoriul de Ortodonție și Stomatologie Preventivă al Spitalului de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială „Prof. Dr. Dan Teodorescu”

– Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului de Ortopedie Traumatologie și TBC Osteoarticular Foișor

– Ambulatoriul Spitalului de Copii „V. Gomoiu”

– Centrul de Sănătate Mintală al Spitalului de Psihiatrie „Prof.dr. Alexandru Obregia”

– Sediul Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.