Ayatollahul Ali Khamenei îi critică dur pe europeni

0

Ghidului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a adresat critici europenilor marți, în ziua primei vizite în Iran a Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Federica Mogherini, notează AFP.

„Europenii au fost cauza celor mai mari războaie din istorie în care și-au pierdut viața mulți oameni (…) și care ne-au făcut și nouă rău”, a scris ghidul pe contul său de Twitter.”Am citit istoria Europei. Acești domni europeni au provocat două războaie mondiale devastatoare în secolul trecut, două războaie mondiale în mai puțin de un secol”, a adăugat el.

„După aceste războaie, în centrul lumii islamice a fost creată periculoasa și mortala excrescență sionistă” (Israelul), a mai scris ayatollahul pe Twitter.

Aceste afirmații au fost făcute în ziua în care șefa diplomației europene a vizitat Teheranul unde a discutat despre punerea în aplicare a acordului nuclear încheiat pe 14 iulie între Iran și marile puteri din Grupul 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Rusia, China și Germania).

Documentul urmărește limitarea programului nuclear iranian la componenta sa civilă, în schimbul ridicării treptate și reversibile a sancțiunilor internaționale impuse din 2006 economiei sale.

Ayatollahul Ali Khamenei, fără aprobarea căruia negocierile din domeniul nuclear și acordul nu ar fi avut loc, a criticat „aroganța” Statelor Unite, la scurt timp după 14 iulie.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.