Jean-Marie Le Pen pierde „războiul” cu Marine Le Pen

0

Activiști ai Frontului Național (FN), partid francez de extremă dreapta, împărțit între președinta sa Marine Le Pen și tatăl ei Jean-Marie, au votat cu o majoritate covârșitoare pentru retragerea titlului de președinte de onoare deținut de Jean-Marie Le Pen, lider istoric al partidului timp de 40 de ani, relatează AFP.

Modificarea statutului partidului a fost aprobată de 94% dintre votanți, potrivit rezultatelor publicate miercuri de conducere. Cu toate acestea scrutinul a fost marcat de o absență crescută, de aproximativ 45% dintre cei circa 51.500 de membri.

Frontul Național i-a cerut într-un comunicat lui Jean-Marie Le Pen, 87 de ani, să ‘respecte voința populară’ a activiștilor. Votul activiștilor, în cadrul unui congres organizat prin corespondență până la 10 iulie, a fost declarat invalid de două ori de justiția franceză, sesizată de Jean-Marie Le Pen.

Măsura în legătură cu Jean-Marie Le Pen a fost luată după o nouă serie de derapaje care au stârnit mânia lui Marine Le Pen, angajată într-o strategie de ‘demonizare’ a partidului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.