Noul șef al Statului major interarme al SUA, confirmat de senatori

Share:

Senatul american l-a confirmat miercuri pe Joseph Dunford în funcția de șef al Statului major interarme al SUA, după ce în luna mai președintele Barack Obama îl nominalizase pe generalul american pentru acest post, relatează Reuters și AFP.

Senatorii au aprobat în unanimitate numirea lui Dunford. Acesta îi va succeda generalului Martin Dempsey, aflat în funcție de patru ani și al cărui mandat expiră în această vară.

În vârstă de 59 de ani, generalul Joseph Dunford este un lider militar experimentat, care a participat la campaniile din Irak și Afganistan, unde a comandat forțele NATO și forțele americane în perioada februarie 2013 — august 2014. Începând din octombrie anul trecut, el a condus Corpul pușcașilor marini din cadrul armatei americane.

”Este unul dintre strategii cei mai respectați din armata noastră. Este cunoscut și respectat de aliații noștri, de cele două partide din Congres și de membrii guvernului”, declara președintele american Barack Obama pe 5 mai, data nominalizării lui Dunford pentru noua funcție.

Șeful statului major interarme este principalul consilier militar al președintelui SUA și exercită o influență considerabilă asupra administrației de la Washington. Totuși, el nu are responsabilitatea operațională directă, guvernul SUA dând ordine direct marilor comandamente americane, precum cel din Orientul Mijlociu (CENTCOM).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.