Frontul Demnității și Identității Naționale critică găștile din politică

0

Prezent, joi, la Vaslui, unde a susţinut o conferinţă de presă, Corneliu Ciontu, liderul naţional al Frontului Demnităţi şi Identităţii Naţionale, a vorbit despre monopolul marilor partide asupra scenei politice, informează obiectivvaslui.ro.

Frontul Demnităţii şi Identităţii Naţionale (FDIN), un nou partid naţional cu reprezentare vasluiană, vrea să-şi facă loc pe scena politică, monopolizată prin uneltiri anticonstituţionale de cele două mari partide, PSD şi PNL. Acestea provoacă fel de fel de scandaluri, dar îşi dau mâna atunci când este vorba despre interesele lor. Acesta a fost mesajul principal al liderului acestui partid, Corneliu Ciontu, prezent, ieri, la Vaslui, în cadrul primei conferinţe a FDIN în judeţul nostru. Ciontu a acuzat modificarea Legii alegerilor locale, care încalcă Constituţia atunci când stabileşte că un partid are nevoie de 100 de semnături.

“Vor rămâne multe partide care nu vor putea depune liste”, a spus Ciontu, pentru care modificarea legii are un scop vădit: cele două partide mari doresc să-şi conserve puterea pe plan local şi să împiedice partidele noi sau mici să acceadă la aceasta.

Preşedintele fondator al FDIN a anunţat intenţia formaţiunii de a ataca la Avocatul Poporului modificările aduse legii: “Există pericolul de a dispărea ca neam şi ţară, de a ne îndepărta de tradiţiile noastre. Multora le este ruşine astăzi să mai vorbească despre patrie şi patriotism”.

Ciontu crede că “teoria dispariţiei naţiunilor”, care se “poartă” şi în ţara noastră, nu este acceptată de marile puteri, fiind destinată doar ţărilor mici, care “trebuie să devină piaţă de desfacere, iar românii forţă de muncă pentru aceste state”.

Pentru Ciontu toate guvernările, “cozile de topor care s-au perindat până acum”, sunt vinovate de situaţia actuală a ţării. “Au dat dovadă de servilism, au acceptat prea multe lucruri în dauna interesului naţional”, a mai spus liderul naţional al FDIN.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.