Premierul Netanyahu se va adresa evreilor americani

0

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, va lansa săptămâna viitoare o campanie pentru a încerca să saboteze acordul privind programul nuclear iranian, adresându-se direct evreilor americani, au anunțat peste 100 de reprezentanți ai unor grupări evreiești, potrivit AFP.

Adversar categoric al acordului încheiat pe 14 iulie la Viena între Teheran și marile puteri din Grupul 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Rusia, China și Germania), Benjamin Netanyahu va lua cuvântul marți pe internet, iar intervenția sa va fi difuzată în sinagogile din SUA, au precizat sursele citate.

De asemenea, el va răspunde unor întrebări în cursul unei intervenții organizate de Conferința președinților principalelor organizații evreiești americane și federațiile evreiești din America de Nord.

Cu acest prilej, prim-ministrul ar urma să critice acordul, care caută urmărește să împiedice Teheranul să se doteze cu arma nucleară, în schimbul ridicării progresive și reversibile a sancțiunilor ce îi sufocă economia.

‘Problematicile legate de acordul privind programul nuclear iranian sunt complexe și au grave consecințe asupra populației evreiești din America de Nord’, a declarat Stephen Greenberg, membru al Conferinței președinților.

‘Găzduim oportunitatea unică de a-l prezenta pe prim-ministrul (israelian) care a permis să se aducă aceste chestiuni vitale în atenția publicului’, a adăugat el.

Intervenția lui Benjamin Netanyahu, care a calificat ca ‘eroare istorică’ aranjamentul încheiat la Viena, are loc pe fondul unei vii dispute cu președintele Barack Obama.

La rândul său, liderul de la Casa Albă acționează în culise pentru ca documentul să fie adoptat de Congresul Statelor Unite fără să mai fie nevoite să facă uz de dreptul său de veto în cazul unui eventual ‘nu’ al parlamentarilor.

Pe de altă parte, Barack Obama l-a însărcinat pe secretarul de stat John Kerry, care și-a petrecut majoritatea timpului în ultimele luni călătorind pentru a smulge acest acord istoric, să discute cu organizațiile cărora li se va adresa premierul Benjamin Netanyahu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.