Prima ediție a Premiilor de Fotografie „Mihai Vasile”

0

Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație anunță lansarea primei ediții a Premiilor de Fotografie „Mihai Vasile”.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor remis luni Agerpres, concursul va fi organizat în fiecare an și este deschis oricărui fotograf care surprinde obiectiv subiectele delicate din cotidian.

Înscrierea fotografiilor în concurs se face în perioada 1-31 august, iar decernarea premiilor se va face pe 12 octombrie, informează comunicatul citat. „Concursul, deschis oricărui fotograf român, încearcă să promoveze, în primul rând, fotograful care reușește să se apropie obiectiv de subiectele delicate, fotograful căruia ‘îi pasă’, cum spunea Mihai, de ce se întâmplă în jurul lui”, se arată în comunicatul citat.

Doritorii pot înscrie fotografii la una sau mai multe dintre cele cinci categorii ale concursului, respectiv News, Features, Portrait, Picture Story și Humanity Towards Animals.

Fiecare autor poate participa în concurs cu maximum 25 de înscrieri. O înscriere înseamnă o fotografie la categoria „Single image” sau un fotoreportaj de maximum 12 fotografii. Fotografiile înscrise în categoria „Fotoreportaj” trebuie să conțină o numerotare care să indice ordinea acestora și un text suplimentar de explicații/descriere.

Fotografiile destinate înscrierii în concurs trebuie să nu fi fost premiate în alte concursuri de fotografie, în România sau în străinătate, să aibă rezoluția minimă de 2048 pixeli latura mare, format JPEG, iar fișierul să nu depășească 5 megabiți, să conțină în Meta-Data, în limba engleză (membrii juriului necunoscând limba română) un titlu, descripția imaginii (cine, când, unde, în ce fel, de ce), data la care a fost realizată fotografia, locația și numele autorului și să nu fie mai veche de un an de la data lansării ediției de concurs (excepție fac fotografiile înscrise la categoria „Fotoreportaj”, unde minimum de 25% dintre imagini trebuie să fi fost realizate cu cel mult un an de la data lansării ediției de concurs).

Pentru fiecare categorie, vor fi desemnați trei câștigători, în ordinea punctelor acumulate.

La ediția din 2015, doar ocupanții locurilor întâi și doi ale fiecărei categorii vor beneficia de premii materiale. Ocupanților locurilor trei li se vor înmâna diplome de onoare, iar fotografiile acestora vor fi postate pe site-ul și paginile de social media ale concursului, se arată pe site-ul concursului.

Premiile „Mihai Vasile” se acordă în urma votului unui juriu format doar din fotografi și editori din străinătate, compus din Pablo Corral Vega, fotojurnalist National Geographic Magazine, Florence Martin-Kessler, redactor-șef Live Magazine, și Sergei Ilnitski, fotograf European Pressphoto Agency, potrivit site-ului www.premiile-mihai-vasile.ro.

CRJI organizează Premiile de Fotografie în memoria lui Mihai Vasile, unul dintre cei mai buni fotografi și editori din România, mentorul mai multor generații de fotografi români, decedat în timp ce-și făcea meseria. Mihai Vasile este membru fondator al Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație, se mai arată în comunicatul citat.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.