Gheorghe Nichita revine la şefia PSD Iaşi

0

Gheorghe Nichita a revenit, miercuri, în funcţia de preşedinte al PSD Iaşi, după ce se autosuspendase din acest post în luna mai, în urma începerii anchetei DNA împotriva sa.

Decizia de a renunţa la autosuspendarea din fruntea organizaţiei judeţene PSD Iaşi a fost anunţată de Nichita în şedinţa de miercuri a Biroului Permanent Judeţean. Totodată, membrii BPJ al PSD Iaşi au votat, cu o singură abţinere, revenirea lui Nichita la şefia organizaţiei, relatează Romaniatv.net.

În ultimele săptămâni, Gheorghe Nichita a avut mai multe întâlniri în judeţ cu primarii şi şefii de organizaţii comunale PSD, în cadrul cărora şi-a exprimat nemulţumirea faţă de apariţia unor tabere în PSD Iaşi, după autosuspendarea sa din funcţia de preşedinte, scrie Mediafax.

Nichita a declarat, marţi, presei că în PSD Iaşi s-au creat tabere şi că nu poate rămâne indiferent la ceea ce se petrece în filială. „Acum văd că lucrurile s-au agravat şi încerc să fac tot ce-mi stă în putere să-i unesc înapoi şi să-i aduc la aceeaşi masă la discutii. Asta mă interesează cel mai mult, pentru că am avut o rundă de dialoguri cu organizaţii întregi din zona judeţului şi am văzut că se creează o anumită scindare. Asta este rău pentru partid”, a afirmat Nichita.

În 7 mai, Gheorghe Nichita a anunţat că se autosuspendă din toate funcţiile politice deţinute, până la clarificarea situaţiei sale juridice, el precizând că a luat decizia în urma unei discuţii cu Victor Ponta.

Surse din PSD Iaşi au precizat că, imediat după alegerea lui Liviu Dragnea la şefia PSD, Nichita le-ar fi spus unor colegi de filială că ar vrea să revină la conducerea organizaţiei ieşene a social-democraţilor.

În perioada autospendării lui Nichita, PSD Iaşi a fost condusă de Victorel Lupu, un apropiat al lui Nichita. Aceleaşi surse au mai precizat că Gheorghe Nichita nu exclude nici varianta candidaturii sale la alegerile locale de anul viitor, dar că nu este decis dacă va candida la funcţia de primar sau pe listele PSD pentru consiliul judeţean.

Primarul suspendat al Iaşiului este cercetat sub control judiciar în dosarul în care este acuzat că îi folosea pe angajaţii Poliţiei Locale pentru a o urmări pe fosta sa iubită.

Gheorghe Nichita este primar al Iaşiului din anul 2003, iar din iulie 2000 este membru PSD.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.