Grecii se pregătesc de alegeri anticipate

0

Alegeri legislative anticipate sunt ‘probabile’ în Grecia în toamna aceasta, în condițiile în care guvernul condus de Alexis Tsipras nu mai dispune de o majoritate parlamentară, a afirmat miercuri purtătoarea de cuvânt a guvernului, Olga Gerovasili, transmite AFP.

‘Alegeri sunt probabile la toamnă’, a declarat purtătoarea de cuvânt la postul de radio Vima FM, precizând că ‘aceasta va depinde de stabilitatea guvernului în perioada următoare’.

Premierul Alexis Tsipras se declarase săptămâna trecută pregătit pentru alegeri anticipate în vederea recâștigării majorității. El a indicat însă drept prioritară încheierea acordului final cu creditorii internaționali (UE, BCE, FMI, MES) pentru un al treilea împrumut, de peste 80 de miliarde de euro.

‘Suntem încrezători că ne aflăm foarte aproape de un text final’, a afirmat miercuri Olga Gerovasili, referindu-se la negocierile în curs de desfășurare la Atena între guvern și reprezentanții creditorilor.

‘Negocierile nu se vor opri după acest text, vom avea legile de aplicare și subiectele asupra cărora negocierea nu se va încheia înainte de sfârșitul anului, cum sunt piața muncii, creanțele îndoielnice etc.’, a adăugat Olga Gerovasili.

În lipsa unei noi confirmări din partea electoratului, Alexis Tsipras își va asigura cu dificultate o susținere clară la viitoarele voturi în parlament, după plecarea a peste 30 de deputați din grupul său parlamentar, care au votat, la 15 și 22 iulie, împotriva primelor pachete de măsuri cerute de creditorii internaționali.

În pofida sprijinului a 13 deputați din partidul dreptei suveraniste ANEL, alături de care guvernează Syriza, Tsipras nu mai dispune de numărul minim de 151 de deputați, din 300, necesar pentru aplicarea viitorului acord. În aceste condiții, el are nevoie de susținere din partea celor trei partide din opoziție (Noua Democrație, PASOK și Potami), care au asigurat aprobarea primelor două pachete de reforme.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.