A murit regizoarea Malvina Urșianu

Regizoarea și scenarista Malvina Urșianu, a decedat miercuri noaptea, la vârsta de 88 de ani, președintele Uniunii Cineaștilor din România, Laurențiu Damian, declarând pentru Agerpres că aceasta a fost o personalitate marcantă a lumii cineaștilor.

„Din păcate s-a stins din viață unul din marii creatori ai filmului românesc, și aș îndrăzni să spun și al filmului european. E vorba de o personalitate marcantă a lumii cineaștilor, cu o creație care justifică pe deplin ceea ce numim noi autorul total de film”, a spus Laurențiu Damian.

El a spus că în urma dispariției regizoarei „va rămâne un gol” în lumea cineaștilor.

„Dincolo de golul care rămâne cred că o dată cu plecarea doamnei Malvina Urșianu vom regreta nu numai un mare cineast, vom regreta un mod de a fi, vom regreta un mod aristocratic, vom regreta un mod elegant de a vorbi despre cinema, de a vorbi despre colegi, de a vorbi despre întreaga noastră cinematografie. Cred că modelul Malvina Urșianu ar trebui, chiar începând din acest moment al dispariției ei, să fie urmat de mulți dintre tinerii cineaști”, a mai spus președintele UCIN.

El a amintit despre debutul regizoarei cu filmul „Gioconda fără surâs”, dar și despre câțiva dintre actorii care au fost promovați în această peliculă — Cornel Coman, Silvia Popovici, Gina Patrichi, George Motoi.

„Aș vrea să vă mai spun că încă de la debut, adică de la acel ‘Gioconda fără surâs’, deși debutul Malvinei a fost acela cu un film de care foarte puțină lume știe, e vorba de ‘Bijuterii de familie’, film care a rămas neterminat pentru că oamenii din cenzura stalinistă au avut o intervenție brutală în viața acestei creatoare și în viața acestei regizoare. Dar filmul de referință pe care-l putem socoti de debut a fost acel ‘Gioconda fără surâs’ cu debutul Silviei Popovici într-un rol foarte interesant”, a afirmat Damian.

Malvina Urșianu va fi înmormântată sâmbătă, la Cimitirul Bellu din București, detaliile urmând să fie anunțate ulterior, a precizat Laurențiu Damian. Regizoarea și scenarista Malvina Urșianu s-a născut în comuna Gușoeni din județul Vâlcea, pe 19 iunie 1927.

Printre filmele scrise și regizate de ea se numără „Bijuterii de familie” (1957), „Gioconda fără surâs” (1967), „Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu” (1980), „Pe malul stâng al Dunării albastre” (1983), „O lumină la etajul zece” (1984), „Figuranții” (1987), „Ce lume veselă…” (2003).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.