Anchetă asupra armelor chimice în Siria

0

Secretarul de stat american, John Kerry, a estimat joi că a ajuns la un acord cu omologul său rus Serghei Lavrov, care s-ar putea solda la Organizația Națiunilor Unite (ONU) cu constituirea unui grup de experți în vederea identificării celor care se află la originea atacurilor cu clor în Siria, informează AFP.

‘Am discutat, de asemenea, pe marginea unei rezoluții a ONU și cred că am ajuns de fapt la un acord care ar putea face ca această rezoluție să fie votată în scurtă vreme și să fie demarat un proces care ar permite tragerea la răspundere’, a declarat Kerry, a doua zi după o întrevedere cu Lavrov în Malaezia.

În iulie, SUA au propus Consiliului de Securitate al ONU să însărcineze o echipă de experți cu identificarea celor responsabili de atacurile cu gaz de clor în Siria, atacuri atribuite de occidentali forțelor președintelui Bashar al-Assad.

Potrivit proiectului de rezoluție propus de Washington, această misiune, numită ‘mecanism comun de anchetă’, ar fi compusă din experți ai ONU și ai Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC). Ea va fi însărcinată cu ‘identificarea, pe cât posibil, a indivizilor, entităților, grupurilor și guvernelor care au organizat, susținut sau comis aceste atacuri’.

Misiunea va fi pusă în funcțiune pentru un an, cu posibilitatea extinderii duratei, și ar urma să elaboreze un prim raport în maxim 90 zile de la începutul anchetei sale.

Guvernul sirian, la fel ca alte state membre ale ONU, va trebui să ‘coopereze plenar’ cu experții, furnizându-i ‘orice informație pertinentă’ și oferindu-le acces la fața locului în zonele unde au fost comise aceste atacuri chimice.

Parisul, Londra și Washington au acuzat regimul sirian că desfășoară atacuri cu clor. Moscova afirmă, la rândul său, că nu există nicio dovadă tangibilă a vinovăției aliatului său sirian.

Siria ar fi trebuit să-și distrugă arsenalul chimic în termenii unui acord ruso-american, încheiat în septembrie 2013. Însă OIAC a conchis că gazul de clor a fost utilizat în mod repetat și sistematic ca armă chimică în Siria.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.