Palestinian, condamnat la moarte pentru colaborare cu Israelul

0

Un tribunal militar din Fâșia Gaza a condamnat joi la moarte prin spânzurare un palestinian suspectat de colaborare cu inamicul israelian, a indicat o sursă apropiată instanței, relatează AFP.

Acuzatul, identificat doar cu inițialele A.S., ”a fost condamnat la moarte prin spânzurare după ce a fost recunoscut vinovat de colaborare cu ocupantul”, termen prin care este desemnat Israelul în limbajul autorităților.

Pedepsele cu moartea pronunțate în Teritoriile palestiniene trebuie să primească teoretic aprobarea președintelui palestinian, Mahmoud Abbas. Dar Hamas, mișcarea islamistă aflată la putere în Fâșia Gaza, nu mai cunoaște legitimitatea sa. Potrivit legii palestiniene, ”colaboratorii”, asasinii și traficanții de droguri sunt pasibili de pedeapsa cu moartea.

Cel puțin un palestinian acuzat de ”colaborare” cu Israelul a fost condamnat la moarte în acest an în Cisiordania ocupată.  În Fâșia Gaza, în afară de pedepsele cu moartea pronunțate de către tribunale, Hamas a procedat la execuții sumare pentru ”colaborare”, decise de către ”tribunale revoluționare” și uneori întreprinse în piața publică.

Cea mai spectaculoasă execuție a avut loc în plin război cu Israelul în vara lui 2014, când bărbați în uniforme ale ramurii militare a Hamas au împușcat șase bărbați în fața principalei moschei din orașul Gaza, la ieșirea de la marea rugăciune.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.