Bricul Mircea va intra în reparații după Ziua Marinei

Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a declarat, luni, că nava școală Mircea va intra în reparații într-un șantier naval din Constanța, după ce va participa la festivitățile organizate de Ziua Marinei.

„Avem o responsabilitate deosebită pentru bricul Mircea. Anul trecut am avut în vedere să efectuăm reparații la navă în valoare de un milion de lei, am înlocuit parâmele și velele. Imediat după Ziua Marinei va intra în reparații într-un șantier din Constanța, vom aloca cred că tot un milion de lei, să văd cât vor fi evaluările specialiștilor pe lucrările de reparații pe care trebuie să le facem. Cert este că vom aloca banii pentru a se executa reparații în acest an la bricul Mircea”, a menționat Dușa, la ceremonia organizată cu prilejul sosirii bricului Mircea în portul Constanța, după ce a participat la un marș de instruire, informează Agerpres.

Potrivit ministrului Apărării Naționale, anul acesta a fost alocată o sumă de bani mai mare pentru pregătirea practică a militarilor.

„În fiecare an organizăm un marș de instrucție cu bricul Mircea, anul acesta face 76 de ani de când a intrat în serviciul Forțelor Navale Române. În acest an marșul a fost mai lung, a durat 40 de zile și ca distanță a fost mai lung, pentru că am alocat o sumă mai mare de bani pregătirii practice a militarilor noștri, a studenților și a elevilor de la școala de maiștri. Am alocat 220.000 de euro și iată că ne-au raportat comandanții că au fost suficienți și condițiile pe care le-am asigurat pe timpul marșului au fost deosebite”, a spus Mircea Dușa.

Nava școală Mircea a acostat, luni, în Portul Militar Constanța, după efectuarea unui marș de instruire practică în Marea Neagră și Marea Mediterană.

Velierul, având la bord un echipaj format din 157 de membri, dintre care 29 de studenți ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” și 52 de elevi ai Școlii Militare de Maiștri Militari „Amiral Ion Murgescu”, a desfășurat, începând cu 1 iulie 2015, marșul anual internațional ce a însumat aproximativ 4.600 de mile marine, cu escale în porturile Civitavecchia (Italia), Barcelona (Spania), Marsilia (Franța), Bar (Muntenegru).

În acest an, 13 cadeți străini din Bulgaria, China, Grecia, Polonia și Turcia s-au instruit la bordul navei școală Mircea pentru a căpăta noi deprinderi marinărești și profesionale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.