Tranzacțiile cu acțiuni de la BVB, în scădere

Share:

Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni la Bursa de Valori București a scăzut, în această săptămână, cu 14,7% comparativ cu săptămâna precedentă, și s-a cifrat la 125,17 milioane de lei, potrivit buletinului Puls Capital.

Valoarea tranzacționată totală a fost de 131,75 milioane de lei iar cele mai importante schimburi s-au realizat cu acțiunile BRD — SG (BRD) — 29,6 milioane de lei, Banca Transilvania (TLV) — 23,72 milioane de lei și Fondul Proprietatea (F) — 13,93 milioane de lei, informează Agerpres.

Indicii bursieri au consemnat evoluții mixte, cuprinse între minus 1,04% pe indicele BET — NG (indice sectorial ce urmărește mișcarea prețurilor acțiunilor companiilor din sectorul energetic — n.r.) și de plus 1,53% pe BET — FI (indicele fondurilor de investiții financiare — SIF-urilor).

Potrivit analizei citate, în săptămâna 3 — 9 august, 28 de titluri au avut evoluții pozitive, 15 au consemnat evoluții stabile și 28 au scăzut. Cele mai mari creșteri au fost înregistrate pe titlurile Bermas (BRM), plus 14,91%, Comelf (CMF), +14,40% și Turism Marea Neagră, +6,36%.

Cele mai semnificative scăderi au fost consemnate pe titlurile Farmaceutica Remedia (RMAH), minus 7,27%, Electroputere (EPT), — 7,16%, și Mecanica Ceahlău, — 4,58%.

‘Săptămâna viitoare este una importantă pentru piața locală, toate companiile urmând să raporteze până vineri, 14 august, rezultatele financiare pe primul semestru al anului. Interesant va fi de urmărit sectorul energetic, cel mai prezent pe bursa locală, care în primele trei luni ale anului a înregistrat rezultate mai slabe decât în 2014, fiind devansat ca dinamică de sectoarele bancar, de transport și de materiale’, se mai arată în documentul citat.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.