Vadim Tudor primește amenințări prin telefon

Share:

Corneliu Vadim Tudor a declarat la emisiunea „România Exclusiv” că a primit ameninţări prin SMS, preşedintele PRM suspectând că acestea vin în contextul în care dosarul jurnaliştilor răpiţi în Irak a fost redeschis ca urmare a unei plângeri penale pe care tribunul a făcut-o împotriva lui Traian Băsescu şi a lui Vasile Blaga.

„Primesc pe SMS această ameninţare care se termină cu un şantaj şi o ameninţare la pătrat: „Vrei toate rudele în puşcărie?”. Atunci am sunat la un comisare şef de poliţie de la Capitală şi am zis ca vreau să fac o plângere penală. Au venit doi agenţi de poliţie, care au fotografia telefonul mesajului, am scris şi o plângere penală şi o declaraţie”, a declarat Corneliu Vadim Tudor la România TV, în emisiunea România Exclusiv.

Mai mult, C. V. Tudor a mai declarat că pentru ameninţările primite îi suspectează pe Traian Băsescu şi Vasile Blaga. „M-au întrebat pe cine bănuiesc. Nu am garanţia că sunt Băsescu şi Blaga, dar ei au fost cei mai deranjaţi şi pe ei îi bănuiesc până la proba contrarie”, a mai afirmat preşedintele PRM.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.