Turbinele eoliene din CEE Târgușor vor fi demolate

0

Monsson Group a hotărât, împreună cu partenerii din proiect, demontarea turbinelor eoliene din CEE Târgușor, de 27 MW, din județul Constanța, decizia fiind luată în urma reglementărilor legislative adoptate de Guvern în ultimii doi ani și a incertitudinii din piața de energie regenerabilă, potrivit unui comunicat de presă al companiei, remis marți Agerpres.

„Din păcate, schimbarea majoră a legislației energiilor regenerabile nu mai permite proiectului să se mai încadreze în parametrii economici estimați inițial, devenind nefezabil din punct de vedere financiar. Astfel, s-a decis demontarea turbinelor eoliene”, se spune în comunicat.

Compania atrage atenția asupra faptului că, deși în Europa energia regenerabilă este prioritară pe agenda guvernelor, în România, aceasta a fost lăsată la urmă.

„Ne aflăm, astfel, în ipostaza total nedorită de noi de a fi generatorii unei noi premiere în România — și anume să demontăm primele turbine eoliene, din cauza contextului economic nefavorabil. În aceste condiții de piață, Monsson Group analizează decizia de a-și reorienta investițiile și capitalul în alte țări din Uniunea Europeană și nu numai”, afirmă reprezentanții companiei.

Monsson Group va demonta turbinele eoliene de la CEE Târgușor, însă va păstra intactă infrastructura parcului eolian și stația de transformare, o decizie în legătură cu viitorul investiției urmând să fie luată în câteva luni. Parcul eolian de la Târgușor are o capacitate totală de 27 MW, a fost instalat în 2012, dar nu a fost niciodată pus în funcțiune, pe fondul contextului legislativ nefavorabil investițiilor în domeniu.

Înființat în anul 1997, Monsson Group a devenit rapid unul dintre cei mai mari dezvoltatori din domeniul eolian din România, cu un portofoliu de proiecte de peste 2.400 MW. Monsson Group a investit în România peste 200 de milioane de euro, în construcția și operarea de parcuri eoliene și fotovoltaice. În prezent, Monsson Group desfășoară operațiuni în 20 de țări de pe patru continente.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.