„Comoara” de Porumboiu, în selecția New York Film Festival

0

Filmul „Comoara”, de Corneliu Porumboiu, va fi proiectat în selecția New York Film Festival, ce se desfășoară între 25 septembrie și 11 octombrie, în metropola americană, se arată pe site-ul oficial al evenimentului.

Printre cele 26 de filme din selecția principală se mai numără „Bridge of Spies” de Steven Spielberg — în premieră mondială — „Journey to the Shore / Kishibe no tabi” de Kiyoshi Kurosawa și „Where To Invade Next”, de Michael Moore, informează Agerpres.

„Comoara”, film pentru care Corneliu Porumboiu a primit premiul Un Certain Talent, la Cannes, anul acesta, spune povestea lui Costi (Cuzin Toma), un bărbat care duce o existență banală alături de soția și fiul său. Într-o seară, vecinul său, Adrian (Adrian Purcărescu), îi face o propunere neobișnuită. Acesta din urmă îl roagă să îi împrumute o sumă de bani pentru a săpa după o comoară îngropată în curtea bunicilor lui, undeva, la țară.

„Această fabulă modernă începe ca un episod din serialul clasic ‘Honeymooners’, cu o premisă de îmbogățire rapidă, și evoluează într-o comedie ce redă o birocrație organizată în straturi diverse, pentru a se încheia într-un mod surprinzător”, se arată pe site-ul festivalului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.