Keșeru a bătut palma cu Ludogoreț

0

Fotbalistul român Claudiu Keșeru s-a despărțit de echipa qatariană Al-Gharafa și a semnat un contract pe trei sezoane cu campioana Bulgariei, Ludogoreț, a anunțat joi clubul din Razgrad, citat de Reuters.

În august 2014, Keșeru a devenit primul jucător al Stelei București care înscrie șase goluri într-un meci oficial, în victoria cu 6-0 contra Pandrurilor Tg. Jiu, în Liga I. O lună mai târziu, atacantul a înscris cel mai rapid hat-trick din istoria Europa League, marcând de trei ori în 12 minute în succesul Stelei cu 6-0 contra danezilor de la Aalborg.

Keșeru devine al nouălea jucător adus de Ludogoreț în acest sezon. El a reușit nouă goluri în tot atâtea meciuri pentru Al-Gharafa, la care s-a transferat în decembrie.

Keșeru, născut pe 2 decembrie 1986, a debutat în primul eșalon la doar 15 ani, în data de 23 august 2003, pentru FC Oradea, într-un meci cu Petrolul (0-0).

Claudiu Andrei Keșeru s-a transferat la o vârstă fragedă, în 2003, la echipa franceză FC Nantes, după care a mai jucat la Libourne, Tours, Angers și Bastia. În ianuarie 2014 el a devenit jucătorul Stelei, la care a fost legitimat aproape un an. Atacantul are cinci selecții la echipa națională, pentru care a marcat patru goluri.

Keșeru este coleg la Ludogoreț cu doi jucători români, Cosmin Moți și Andrei Prepeliță. El ar urma să debuteze duminică la noua sa echipă, în meciul cu Lokomotiv Plovdiv.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.