Dinamo, noul lider al Ligii I

0

„Câinii roşii” s-au distanţat de rivala Steaua, care a pierdut derby-ul cu Astra din această etapă. În celălalt meci al zilei, formaţia Concordia Chiajna a învins pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (0-0), echipa Pandurii Târgu Jiu.

Echipa Dinamo București a urcat pe prima poziție a clasamentului Ligii I de fotbal, în urma victoriei înregistrate pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), în fața formației FC Voluntari, joi seara, în ultimul meci al etapei a 6-a, relatează Romaniatv.net.

Dinamo a deschis scorul în minutul 34, prin mijlocașul Steliano Filip, care a recuperat balonul la 20 m de poarta adversă, a pătruns în careu și a șutat în diagonală, învingându-l pe portarul Balauru. Gazdele și-au majorat avantajul în repriza secundă, în urma unei acțiuni în flancul stâng a camerunezului Fai, care i-a centrat perfect lui Cosmin Matei, iar acesta a înscris fără probleme din interiorul careului (min.56).

Rezultatul final al întâlnirii din șoseaua Ștefan cel Mare a fost stabilit de Dorin Rotariu, care a marcat al treilea gol al alb-roșilor, la câteva minute după intrarea sa pe teren, în urma unei pase a lui Bogdan Gavrilă (min.63).

Grație acestui succes, Dinamo a acumulat 12 puncte, cu unul mai mult decât Astra Giurgiu, ocupanta locului secund, care a câștigat miercuri derby-ul etapei cu Steaua București, campioana en titre (2-0).

În celălalt meci al zilei de joi, formaţia Concordia Chiajna a învins pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (0-0), echipa Pandurii Târgu Jiu. Golurile au fost marcate de Constantinescu ’69, Purece ’77 şi Pena ’90+1. Constantinescu a înscris primul gol din opt metri, după o gafă a lui Vasco. Următoarea reuşită a fost a lui Purece, după ce a reluat în plasă după o lovitură liberă executată de Constantinescu, iar Pena a stabiliy scorul final cu o lovitură cu capul din şase metri.

Rezultate înregistrate în partidele disputate, marţi, miercuri şi joi, în etapa a VI-a a Ligii I, şi clasamentul competiţiei:

FC Botoşani – CSMS Iaşi 1-0

A marcat: Vaşvari ’83 (penalti)

CFR Cluj – Petrolul Ploieşti 1-0

A marcat: Cristian ’76

Miercuri

CS Universitatea Craiova – FC Viitorul 1-2

Au marcat: Vătăjelu ’84 (penalti) / Fl. Tănase ’11 (penalti), Aganovici ’42

ASA Târgu Mureş – ACS Poli Timişoara 0-0

Astra Giurgiu – Steaua Bucureşti 2-0

Au marcat: Alibec ’51, Budescu ’61 (penalti)

Joi

Concordia Chiajna – Pandurii Târgu Jiu 3-0

Au marcat: Constantinescu ’69, Purece ’77, Pena ’90+1

Dinamo Bucureşti – FC Voluntari 3-0

Au marcat: Filip ’33, C. Matei ’55, Rotariu ’63

Clasament:

1. Dinamo Bucureşti 6 3 3 0 7-2 12 puncte

2. Astra Giurgiu 6 3 2 1 12-11 11

3. FC Viitorul 6 2 4 0 10-8 10

4. CSMS Iaşi 6 3 1 2 5-6 10

5. ASA Târgu Mureş 6 2 3 1 6-2 9

6. Steaua Bucureşti 6 2 3 1 5-3 9

7. Pandurii Târgu Jiu 6 2 2 2 5-7 8

8. FC Botoşani 6 1 3 2 4-5 6

9. *CFR Cluj 6 3 2 1 8-5 5

10. Concordia Chiajna 6 1 2 3 7-8 5

11. CS Universitatea Craiova 6 1 2 3 4-5 5

12. ACS Poli Timişoara 6 1 1 4 3-7 4

13. FC Voluntari 6 0 4 2 3-8 4

14. *Petrolul Ploieşti 6 0 4 2 4-6 -2.

Echipele precedate de semnul (*) au fost penalizate cu câte şase puncte de către Comisia de Licenţiere a FRF.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.