Liberalii cer demisia ministrului Cazanciuc

Preşedintele CJ Cluj, liberalul Mihai Seplecan, îi cere ministrului Justiţiei să îşi dea demisia după ce Robert Cazanciuc a cerut CSM să cerceteze declaraţiile membrilor PNL la adresa procurorului general Tiberiu Niţu. La rândul său, deputatul PNL Radu Zlati susține că iniţiativa lui Cazanciuc privind sesizarea CSM este una eronată.

Mihai Seplecan şi deputatul Radu Zlati l-au acuzat pe Tiberiu Niţu că a clasat dosarul în care era depusă o plângere penală pe numele premierului pentru abuz în serviciu privind blocarea alegerilor parţiale, deşi trei instanţe au decis că legea a fost încălcată, informează Agerpres.

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a reacţionat miercuri şi a adresat Consiliului Superior al Magistraturii solicitarea de a declanșa verificări pentru a se stabili dacă declarațiile liberalilor aduc atingere independenței justiției.

Radu Zlati consideră însă eronat demersul ministrului Justiţiei.

„PNL a arătat întotdeauna cuviinţă şi respect la adresa hotărârilor judecătoreşti. Pe de altă parte, şeful domnului Cazanciuc a demonstrat nu o dată, prin declaraţii publice, o atitudine ireverenţioasă faţă de actul de justiţie, fapt constatat chiar de către CSM. Cazanciuc a omis în acele împrejurări să se manifeste public, fie şi doar în calitate de membru al CSM. În consecinţă, salut intervenţia domnului ministru, sperând pentru dânsul că va fi începutul unei atitudini proactive şi neutre, chiar dacă, în cazul meu şi al domnului Seplecan, poziţia domniei sale este una eronată”, a susținut Radu Zlati.

Acesta subliniază că nici el, nici colegul lui Seplecan nu am comentat o hotărâre judecătorească sau activitatea unei instanţe judecătoreşti, ci activitatea unor procurori, activitate pe care o presupuneam părtinitoare. Iar eu, personal, doream şi doresc să aflu din partea CSM dacă presupunerile noastre sunt corecte sau nu.

„Iar în cazul în care presupunerile noastre s-ar dovedi corecte, consider că demisia sau demiterea Procurorului General ar fi un act în limitele bunului simţ”, a adaugat Zlati.

Deputatul PNL afirmă că procurorii ar trebui să reprezinte interesele generale ale societăţii, adică să apere interesele, ordinea de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.