Dosarul Rarinca va fi rejudecat

Dosarul în care Mariana Rarinca este acuzată de şantajarea preşedintelui ICCJ, Livia Stanciu, va fi rejudecat de Curtea de Apel Bucureşti, după ce instanţa a admis, luni, contestaţia DNA la decizia anterioară de achitare.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au admis cererea prin care DNA a solicitat anularea deciziei definitive de achitare a Marianei Rarinca, dosarul urmând să fie rejudecat din 21 august, potrivit Mediafax.

La termenul de luni al procesului, judecătoarea care a decis achitarea Marianei Rarinca, Risantea Găgescu de la CAB, a solicitat instanţei, printr-o cerere înaintată de avocat, ascultarea ei în cauză, dar solicitarea a fost respinsă pe loc de completul de judecată.

Tot luni, Curtea de Apel Bucureşti le-a audiat atât pe Mariana Rarinca, cât şi pe Livia Stanciu, ambele fiind citate. Mariana Rarinca a declarat că, în opinia sa, decizia luată de judecătoarea Risantea Găgescu este corectă, iar actualul complet de judecată nu ar fi fost legal învestit pentru redeschiderea acestui caz.

La rândul său, Livia Stanciu a declarat în sala de judecată că decizia luată de Risantea Găgescu s-a făcut prin analizarea doar a anumit probe din dosar şi prin ignorarea celorlalte, astfel încât decizia ar fi fost lipsită de imparţialitate. Totodată, Stanciu a mai arătat că lipsa de imparţialitate a judecătoarei Găgescu rezultă şi din faptul că, în decizia sa privind-o pe Rarinca, ea a desfiinţat decizia TB, dar a scris greşit numărul acesteia şi nu a rectificat nici până în prezent.

Ea a mai precizat că a cerut judecarea în lipsa ei a cazului pentru a nu se interpreta că ar face presiuni asupra judecătorilor.

Curtea de Apel Bucureşti a judecat luni contestaţia în anulare făcut de procurorii DNA împotriva deciziei de achitare a Marianei Rarinca. Tot luni, CAB a respins cererea de recuzare formulată de Mariana Rarinca împotriva celor doi magistraţi din completul care a analizat contestaţia în anulare a DNA. În 28 iulie, Curtea de Apel Bucureşti a decis că este admisibilă în principiu contestaţia în anulare făcută de procurorii DNA în cazul deciziei de achitare a Marianei Rarinca, acuzată de şantajarea Liviei Stanciu.

Judecătoarea Livia Stanciu a susţinut, în iunie anul trecut, că a fost şantajată de Mariana Rarinca, care i-ar fi cerut 20.000 de euro, pentru a nu divulga presei date presupus compromiţătoare despre preşedintele ICCJ şi familia acesteia.

Rarinca a fost arestată preventiv în perioada 10 iunie – 18 decembrie 2014 şi trimisă în judecată în 1 iulie 2014. Ea a fost achitată, pe 21 mai, de Curtea de Apel Bucureşti, decizia fiind definitivă. La judecarea în fond a dosarului, Tribunalul Bucureşti a condamnat-o pe Rarinca la trei ani de închisoare cu suspendare.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut anularea deciziei de achitare, procurorii motivând că judecătoarea Risantea Găgescu, care a făcut parte din completul de judecată, a fost în incompatibilitate.

Judecătoarea Risantea Găgescu şi Damian Dolache au fost în completul de la Curtea de Apel Bucureşti care a decis definitiv, pe 21 mai, achitarea Marianei Rarinca. Judecătoarea Risantea Găgescu a candidat anul trecut pentru un post de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar a fost respinsă de o comisie din care făcea parte şi şefa ICCJ, Livia Stanciu. În cadrul interviului, cele două judecătoare ar fi avut un schimb dur de opinii juridice, după ce Risantea Găgescu ar fi afirmat că nu se oboseşte să facă cercetare judecătorească şi să administreze probe şi mai bine achită un inculpat dacă nu este sută la sută sigură de vinovăţia lui.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.