Kelemen Hunor, despre variantele privind guvernarea

0

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că o pauză pentru actualul Guvern nu ar însemna nicio tragedie pentru societatea românească, el afirmând însă că formarea unui nou guvern nu este o prioritate pentru formațiunea pe care o conduce, în contextul în care actuala majoritate parlamentară este una stabilă.

„Nu avem o astfel de discuție (n.r legată de formarea unui nou gurven) și până când Guvernul actual are majoritate nici nu putem intra în astfel de speculații, nu vreau să intru în astfel de speculații. Pentru mine, mult mai important decât guvernarea este să ne pregătim pentru alegerile de anul viitor. Sigur că orice om din opoziție consideră că, după o anumită perioadă, Guvernul, dacă rezultatele nu sunt pe măsura așteptărilor, trebuie să plece și noi considerăm că în acest moment o pauză pentru actualul guvern nu ar însemna nicio tragedie pentru societatea românească, nici economic, nici politic, dar bineînțeles că doar prin mijloace democratice sau prin dispariția susținerii majoritare se poate întâmpla așa ceva. În acest moment nu există premisele pentru o astfel de situație’, a declarat Kelemen Hunor, pentru Agerpres.

Liderul UDMR a punctat că dacă situația politică se va schimba, atunci „se pot discuta mai multe variante”, dar consideră că acest lucru nu este o prioritate pentru Uniune, mai ales că actualul guvern „are o majoritate solidă, confortabilă în Parlament” și a înțeles că aceasta nu se va schimba.

Kelemen a spus că mai există și varianta demisia premierului, dar din câte a înțeles, „premierul nu consideră că ar exista o astfel de alternativă reală din partea lui’.

Întrebat dacă UDMR va discuta cu PNL despre o eventuală moțiune de cenzură, Kelemen Hunor a spus că „probabil în sesiunea din toamnă” vor avea loc astfel de discuții, „pentru că în opoziție este obligația ta să discuți despre moțiunea de cenzură”, dar a subliniat că aceste discuții nu reprezintă o prioritate și mai importante sunt discuțiile despre Codul Fiscal.

Kelemen Hunor a mai spus că UDMR nu poate fi mulțumită cu rezultatele Guvernului, mai ales dacă se iau în calcul investițiile nerealizate sau slaba absorbție a fondurilor europene.

‘Nu avem cum să fim mulțumiți cu aceste rezultate, mai ales dacă ne uităm la investiții, la absorbția fondurilor europene. Dacă ne uităm și la alte aspecte, sigur că nemulțumirea noastră crește, dar noi considerăm că investițiile sunt o prioritate pentru creșterea economică, pentru a crea locuri de muncă, pentru a asigura venituri la buget și vedem că investițiile nu s-au realizat în acest an, nu mai vorbesc de fondurile europene, atunci prea multe motive pentru o mulțumire generală nu prea le avem’, a conchis Kelemen Hunor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.