Ban Ki-moon denunță escaladarea violențelor în estul Ucrainei

0

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a denunțat luni noile tensiuni din estul Ucrainei, unde cel puțin zece persoane, în majoritate civili, au murit în 24 de ore în cele mai sângeroase confruntări din ultima lună, transmite AFP.

Ban Ki-moon s-a declarat „extrem de îngrijorat de această recentă escaladare a violențelor în estul Ucrainei”, calificând „inacceptabile” „încălcările neîntrerupte ale armistițiului și pierderile de vieți omenești”.

Moscova a acuzat armata ucraineană că pregătește o ofensivă în est, în timp ce diplomația ucraineană a criticat „acțiunile deliberat provocatoare” ale separatiștilor proruși.

Secretarul general al ONU a cerut „tuturor părților să adopte măsuri urgente pentru a detensiona situația actuală și a împiedica o spirală a violențelor care ar genera mai mulți morți, mai multă suferință, mai multe distrugeri asupra infrastructurii și ar avea un impact negativ asupra stabilității regionale”.

Potrivit unor informații, au avut loc acte de hărțuire asupra membrilor misiunii OSCE, a mai indicat Ban Ki-moon, care a cerut ca rolul de observatori al acestora să fie respectat.

În pofida unui armistițiu în vigoare de la mijlocul lunii februarie, confruntările s-au intensificat în ultimele zile în zona de conflict dintre armata ucraineană și rebelii proruși în estul acestei foste republici sovietice unde peste 6.800 de persoane au fost ucise în 16 luni.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.